Cristian Chivu, antrenorul român al celor de la Inter, a câștigat încrederea șefilor după sezonul la cârma gigantului italian, iar aceștia i-au făcut în aceste zile o superofertă de prelungire pentru încă doi ani!
Șefii clubului de pe „Giuseppe Meazza” i-au oferit o reînnoirea angajamentului până în iunie 2028, cu opțiune pe încă un sezon. Înțelegerea sa actuală expiră în 2027. Conducerea lui Inter a umblat și la partea financiară: italienii scriu că antrenorul român va încasa aproape dublu!
Inter i-a pus prelungirea de contract pe masă lui Cristi Chivu: salariu de până la 5 milioane de euro net pe an!
Italienii de la Gazzetta Dello Sport scriu astăzi că noua înțelegere prevede un salariu anual net de 4 milioane de euro, care poate crește până în 2029 la 5 milioane de euro cu bonusuri pentru Chivu, dublu față de salariul din prezent.
De asemenea, lui Chivu i s-a acordat putere totală, iar românul va avea rol de manager. Pe scurt, transferurile de la Inter în următoarea perioadă vor fi dictate de antrenor, iar la vară românul pregătește o remaniere a lotului și o întinerire a acestuia.
Coperta ediției de astăzi din Gazzetta dello SportVa fi din ce în ce mai mult Interul lui Cristian Chivu. Va fi o echipă modelată după chipul și asemănarea lui, ceva care nu a putut fi construit vara trecută din cauza unei lungi liste de factori: urmările dezastruoasei finale a Ligii Campionilor cu PSG, plecarea oarecum neașteptată a lui Simone Inzaghi, graba - deși rezonabilă - de a găsi un nou antrenor cu profilul ideal pentru echipă și care să și conducă echipa la Campionatul Mondial al Cluburilor
- La Gazzetta Dello Sport, ediția print
Cristian Chivu a preluat Inter în vara anului 2025 după ce a petrecut o perioadă scurtă la Parma cu doar 13 meciuri.
De când a venit la formația care a jucat finala de Liga Campionilor în sezonul precedent, Inter a condus în mare parte a sezonului clasamentului în Serie A.
Chivu ar deveni al treilea antrenor din istoria lui Inter care poate câștiga titlul atât ca jucător, cât și ca antrenor!
Cu șase etape înainte de finalul stagiunii, nerazzurrii sunt pe primul loc, cu avans de 9 puncte față de urmăritoarea Napoli și cu 12 puncte peste AC Milan.
În Liga Campionilor însă, Inter a dezamăgit. Formația condusă de Chivu a fost eliminată în play-off de Bodo/Glimt (2-5 la general), după ce a ratat la limită calificarea directă în „optimile” competiției.
Cristi Chivu, la Appiano Gentile, împreună cu președintele lui Inter, Beppe Marotta / Foto: inter.itInter a fost eliminată și în semifinalele Supercupei Italiei de Bologna, iar Chivu a ratat în Arabia Saudită prima sa șansă la un trofeu.
Totuși, Inter poate face „eventul” în acest sezon. Formația lui Chivu e în semifinalele Cupei, unde se duelează cu Como pentru un loc în finală (0-0 în turul din deplasare), în care ar putea întâlni pe Lazio sau pe Atalanta.
Cristian Chivu are 50 de meciuri la Inter, 33 de victorii, 5 remize și 12 înfrângeri.
Dacă ar cuceri titlul în primul sezon pe banca lui Inter, Cristi Chivu ar deveni al treilea antrenor din istoria clubului nerazzurro care câștigă lo scudetto și ca jucător (2007-2008, 2008-2009 și 2009-2010), și ca antrenor. Înaintea sa, Armando Castellazzi (1929-1930 ca jucător, 1937-1938 pe banca tehnică) și Virgilio Fossati (1909-1910 ca antrenor-jucător) au reușit performanța.
{{text}}