Sala Polivalentă din Tulcea ar urma să fie finalizată în luna iulie a acestui an, potrivit Libertatea. Deși finalizarea era anticipată încă de anul trecut, stadiul lucrărilor este de aproximativ 97%.
Costurile noii arene sportive se ridică la suma de 25 de milioane de euro. Banii au venit de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, iar beneficiarul este Consiliul Județean Tulcea. Arena va avea o capacitate de 4.670 de locuri, un teren principal pe care vor fi găzduite competițiile, iar sub el va fi un teren de antrenament.
FOTO. Cum arată Sala Polivalentă din Tulcea: 97% gata
Inițial, primul termen promis pentru finalizarea lucrărilor a fost aprilie 2025. Având în vedere că acest termen nu a fost respectat, inaugurarea a fost reprogramată pentru 1 decembrie, Ziua Națională a României, termen menționat public inclusiv de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Nici acel termen nu a fost respectat, astfel că inaugurarea a suportat din nou o nouă amânare, mai precis până în primul trimestru (perioada ianuarie-martie) al anului 2026.
Potrivit informațiilor publicate de Libertatea, reprezentanții CNI au precizat că au fost necesare actualizări ale documentației tehnico-economice, inclusiv în contextul modificării prețurilor materialelor de construcție.
Astfel, noul termen avansat de instituție indică luna iulie ca posibil moment de finalizare a unuia dintre cele mai costisitoare proiecte de infrastructură sportivă din județul Tulcea.
Noua sală va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe.
{{text}}