International   •   Liga Campionilor   •   REAL MADRID

Verdictul specialistului spaniol la faza eliminării lui Camavinga, în Bayern - Real Madrid

+33 Foto
Al doilea cartonaș galben al lui Camavinga, dat greșit?! Opinia specialistului // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  joi, 16 aprilie 2026

Sfertul de finală Bayern - Real Madrid, scor 4-3, a fost extrem de spectaculos, un meci care a oferit e toate și mai ales speranțe madrilenilor că pot întoarce eșecul din tur. După 2-1 pentru bavarezi acum o săptămână și 3-2 pentru madrileni până în minutul 89, „dubla” părea că va ajunge în prelungiri. Dar un cartonaș roșu a schimbat finalul!

Real Madrid a abordat entuziasmant returul de la Munchen și a marcat primul gol în secunda 40. A fost în față pe tabelă de trei ori, la 1-0, 2-1 și 3-2, scorul cu care a intrat la pauză și care s-a menținut până aproape de final.

Dar eliminarea lui Camavinga, intrat pe teren în partea a doua, a rupt echilibrul numeric pe final, iar balanța a fost în cele din urmă înclinată în favoarea gazdelor care, cu om în plus, au marcat de două ori, în minutul 89 și 90+3, două goluri cât o victorie și o calificare în semifinale.

Al doilea cartonaș galben al lui Camavinga, dat greșit?!


Eduardo Camavinga a intrat pe teren în minutul 62, în locul lui Brahim Diaz, dar finalul de meci l-a prins la cabine.

În minutul 79, acesta a luat primul cartonaș galben, după ce a oprit un contraatac, iar 7 minute mai târziu, în minutul 86, a fost eliminat, după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Mijlocașul francez l-a faultat pe Kane, iar imediat după a luat mingea în brațe, astfel încât să nu îi lase pe bavarezii să dea drumul la joc.

Arbitrul întâlnirii, văzând gestul lui Camavinga, nu a stat pe gânduri, și i-a arătat al doilea cartonaș galben, trimițându-l mai repede la vestiare.

După ce Real a rămas în 10, pe final de meci, șansele madrilenilor de a trimite meciul în prelungiri sau chiar de a-l câștiga s-au ruinat. Iar Bayern a dat lovitura și a marcat de două ori în final!


Alfonso Pérez Burrull, expertul în arbitraj al celor de la Marca, a analizat la final cele întâmplate și nu înțelege decizia lui Slavko Vincic de a-i acorda francezului al doilea cartonaș galben, doar pentru că a luat mingea în brațe.

„Este absolut disproporționat să elimini un jucător pentru o astfel de acțiune. A ținut mingea doar trei secunde, iar arbitrul trebuie să fie mult mai echilibrat ținând cont de miza pe care o au echipele și, mai ales, de influența asupra meciului. Este foarte aproape de un abuz de autoritate”, a spus Burrull, citat de marca.com.

Cele mai tari imagini din meciul Bayern - Real Madrid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.