Jucătoarea română Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 33 WTA) a cedat în turul secund al turneului WTA 250 de la Rouen, 6-7 (7), 6-4, 1-6 în fața britanicei Katie Boulter (29 de ani, locul 64 mondial), partidă care a durat două ore și 34 de minute.
Parcursul lui Jaqueline Cristian, favorită 3 a turneului francez disputat pe zgură indoor, s-a încheiat în runda secundă. Românca venea după o partidă dramatică în turul inaugural, câștigată cu 2-6, 7-6 (8), 7-5 contra franțuzoaicei Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah (20 de ani, numărul 135 WTA), care a durat două ore și 47 de minute și în care s-a cheltuit de ambele părți și ultima picătură de energie.
Jaq venea la înfruntarea cu Boulter cu acest bagaj, dar și cu încrederea pe care i-a oferit-o o victorie care a implicat multe răsturnări de scor și multă luptă. Luând lucrurile de unde le lăsase a lovit prima în setul inaugural, distanțându-se la 4-1 și jucând inspirat.
Adversara a revenit însă, chiar a servit pentru set la 6-5, până la urmă însă tie-break-ul a decis în favoarea britanicei, 7-5. Partida a curs cu schimburi lungi, pe rând fiecare punându-și în valoarea loviturile, construcția și răbdarea. Sau lipsa ultimei.
Jaqueline Cristian, înfrângere în trei seturi la Rouen
Setul secund i-a revenit româncei, care spunea după partida din turul 1 că „am crezut cu adevărat în mine până la ultima minge și am luptat din răsputeri pentru fiecare punct”. Un 6-4 mai greu obținut decât pare, cu un game al optulea imens, în care a salvat 8 mingi de break!
13mingi de break a înfruntat Jaqueline Cristian, salvând 9, în timp ce la Katie Boulter raportul a fost 5 din 8
În decisiv însă, și energia, și inspirația lui Cristian au pălit. Și-a cedat serviciul repede, apoi încă o dată, în timp ce Katie Boulter a rămas stabilă și s-a impus cu 6-1, avansând în sferturile de finală.
Înaintea acestei partide, cele două își împărțiseră victoriile. Românca se impusese în 2018 într-un turneu ITF cu premii de 60.000 de dolari la Burnie, pe hard, în turul 1, 2-6, 6-3, 7-6 (5). Boulter s-a revanșat în toamna anului 2022, în turneul WTA 250 de la Tallin, tot pe hard, 6-3, 6-1.
Pentru calificarea în turul secund, românca și-a asigurat 30 de puncte WTA și un cec de 4.285 de euro.
Jaqueline Cristian, spre Madrid, apoi Roma
Deocamdată, în clasamentul WTA live, Jaqueline păstrează poziția 33, pe care se află în această săptămână și care egalează cel mai bun loc al carierei ei, atins în premieră pe 16 februarie anul acesta. Poate fi depășită însă de alte jucătoare care evoluează la Rouen sau la Stuttgart, turneul WTA 500.
Pentru Jaqueline, urmează turneul WTA 1000 de la Madrid (21 aprilie – 3 mai).
Anul trecut, ea își începuse sezonul de zgură chiar la Rouen, unde se oprea tot în turul secund, învinsă de Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah, față de care s-a revanșat în 2026. La Madrid pierdea în turul 1 cu Sonay Kartal (Mare Britanie), dar la Roma urca până în runda a treia. Apoi disputa a doua finală a carierei la Rabat, iar la Roland Garros atingea turul 3, cel mai bun rezultat al ei în turnee majore.
{{text}}