Daniel Pancu, antrenorul de la CFR Cluj, a vorbit despre plecarea lui Islam Slimani (37 de ani). Atacantul algerian a fost pus pe liber cu 6 etape înainte de finalul sezonului.
La conferința de presă premergătoare duelului cu FC Argeș (azi, ora 20:30), Daniel Pancu a declarat că Slimani nu putea să o ajute pe CFR Cluj în finalul sezonului.
Pancu a transmis că Slimani avea nevoie de jocuri pentru a se menține în formă, apoi l-a comparat cu Ciprian Deac, veteranul echipei, recunoscut pentru dedicarea la antrenamente.
Algerianul trecut prin carieră pe la Lyon, Monaco, Leicester, Sporting a jucat 14 meciuri în Superliga, a marcat un gol și a dat două assist-uri.
Daniel Pancu: „Slimani era opusul lui Deac”
„Nu își mai avea sensul păstrarea lui Slimani, pentru că singura motivație la un jucător de legendă în țara lui era doar să joace. Chiar nu-i vedeam utilitatea, scopul, cred că e o decizie care mulțumește pe toată lumea, chiar și pe el.
Dacă putea să ajute, ar fi jucat mai mult.Experiența lui ne-a ajutat, dar nu poți așa. La vârsta lui, tonusul vine doar din jocuri.
E greu să te antrenezi foarte bine. Doar unul e Deac, care e un exemplu pentru toată lumea. Slimani era opusul lui Deac”, a declarat Daniel Pancu, la conferință.
Mulțumim, Islam Slimani! Clubul CFR 1907 Cluj și atacantul Islam Slimani au ajuns la un acord privind încheierea colaborării.
În tricoul echipei noastre, Slimani a evoluat în 16 partide, reușind să înscrie un gol și să ofere două pase decisive. Îi mulțumim pentru munca depusă la clubul nostru și îi dorim mult succes în continuare!
- comunicat CFR Cluj
47 de goluriare Slimani pentru naționala Algeriei, în 102 meciuri
Slimani, încă un transfer ratat făcut de CFR Cluj
Slimani se încadrează pe lista rateurilor date de CFR Cluj în perioada de mercato de anul trecut. Algerianul a venit în Superliga pentru a prinde minute, în speranța că va fi convocat la naționala Algeriei la Mondialul din SUA, Mexic și Canada.
Nu s-a impus, indiferent de antrenorul care a stat pe banca ardelenilor și de concurentul pe postul de atacant central, și a fost pus pe liber înainte de finalul sezonului.
La fel ca în cazul lui Slimani s-a întâmplat cu alte două nume mari, cu CV-uri impresionante. Kurt Zouma, câștigător Champions League cu Chelsea, a fost adus cu fast în Gruia. După doar 4 meciuri, a fost pus pe liber, în iarnă. Francezul s-a confruntat cu mari probleme la genunchi.
Islam Slimani. FOTO: Imago ImagesMarcus Coco, fundaș dreapta cu 260 de meciuri în Ligue 1, a fost și el adus ca mare vedetă la CFR Cluj vara trecută. După 10 meciuri i-a fost reziliat contractul și a plecat la Hapoel Tel Aviv.
{{text}}