Naționala feminină a României primește azi vizita Ciprului, pe „Arcul de Triumf”, în preliminariile Campionatului Mondial. Meciul începe la ora 16:00 și va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro. Cu o victorie, tricolorele ar câștiga matematic grupa C5 și s-ar califica în prima rundă de baraj.
Acesta este cel de-al treilea meci al naționalei feminine a României din preliminariile Campionatului Mondial din 2027, în grupa cu Moldova și Cipru. Până acum România a învins-o pe Moldova, pe teren propriu, cu 1-0 și pe Cipru cu 4-0 în deplasare.
România - Cipru, live ora 16:00
România este pe primul loc în grupa 5 din Liga 3, având 6 puncte. Cipru și Moldova au câte un punct, după 0-0 în meciul direct dintre cele două.
Cu o victorie, naționala „tricoloră” ar câștiga matematic grupa. Ar ajunge la 9 puncte, cu 8 peste Moldova și Cipru, cu două etape rămase de jucat.
Echipa de start a României
Echipa de start a României: Părăluță – C. Bistrian, A. M. Stanciu, M. Ficzay, E. Gered – I. Stancu, Ș. Vătafu, O. Iordăchiuși, I. Bălăceanu - M. Ciolacu, A. Vlădulescu
Rezerve: Ceasar, Câmpean, Bumbar, Botojel, Jivan, Negrea, Sigheartu, Goder, Bratu, Borodi, Antal, Marcu
Selecționer: Massimo Pedrazzini
sursă flashscore
Cum se poate califica România la Mondial
Grupa din Liga C e doar primul pas în drumul spre Mondial. România trebuie să termine pe primul loc pentru a merge în faza următoare, care presupune un baraj cu o echipă de pe locul 2 sau 3 dintr-o grupă din Liga A.
Apoi, dacă merge mai departe, ar urma finala barajului, cu biletele de Mondial pe masă. România ar înfrunta o altă câștigătoare din prima fază a play-off-ului. Adversara ar fi aflată prin tragere la sorți.
Campionatul Mondial de fotbal feminin se va disputa în perioada 24 iunie 2027 – 25 iulie 2027, în Brazilia.
Lotul convocat de Massimo Pedrazzini pentru meciul cu Cipru
PORTARI: Andreea PĂRĂLUȚĂ (Fortuna Hjorring | Danemarca), Sara CÂMPEAN (CSM Unirea Alba Iulia), Cosmina ROȘU (Politehnica Timișoara), Camelia CEASAR (Parma Calcio | Italia);
FUNDAȘI: Maria FICZAY (Apollon Ladies Limassol | Cipru), Brigitta GODER (Ferencvarosi TC | Ungaria), Claudia BISTRIAN (CSM Unirea Alba Iulia), Ana Maria STANCIU (Farul Constanța), Antonia BRATU (Farul Constanța), Simona SIGHEARTĂU („U” Olimpia Cluj), Erika GERED (FK Csikszereda), Anda JIVAN (Politehnica Timișoara);
MIJLOCAȘI: Olga IORDĂCHIUȘI (Omonoia Nicosia | Cipru), Ștefania VĂTAFU (RSC Anderlecht | Belgia), Mihaela CIOLACU (CS Gloria Bistrița), Cristina BOTOJEL (Farul Constanța), Sonia BUMBAR(„U” Olimpia Cluj), Anita ANTAL (FK Csikszereda), Oana NEGREA (Rapid București);
ATACANȚI: Ioana BĂLĂCEANU (Farul Constanța), Carmen MARCU („U” Olimpia Cluj), Adina BORODI („U” Olimpia Cluj), Ioana STANCU (Farul Constanța), Ana VLĂDULESCU (FK Csikszereda).
Ultimul meci pentru Ștefania Vătafu pe teren propriu pentru națională
Mijlocașul Ștefania Vătafu (32 de ani) a anunțat că se va retragere de la echipa națională feminină a României în aceasta vară, după ce termină grupa din preliminariile Campionatului Mondial. Meciul din 18 aprilie, contra Ciprului, va reprezenta ultima apariție pe teren propriu pentru Ștefania.
131 de meciuria acumulat Ștefania Vătafu pentru naționala României, din 2009 și până acum.
{{text}}