"Mă duc la biserică în fiecare duminică"

Constantina Tomescu Diţă a intrat pe stadion, a alergat o tură şi apoi a rupt cu pieptul panglica de finiş gîndindu-se undeva, sus

- Primul gest a fost să te închini. Erai campioană olimpică, ai continuat să alergi şi ţi-ai făcut trei cruci.
- Da, sînt credincioasă. Şi în America merg le biserică. În fiecare duminică merg. La ora 10 sînt acolo. Dacă am antrenament mă trezesc la 5 dimineaţa doar ca să nu lipsesc. În fiecare duminică la biserica ortodoxă.

- Şi pînă atunci, cum au fost cele două ore, 26 de minute şi 44 de secunde?
- Care din ele? (rîde)

- Chiar le-ai simţit pe toate? E aşa un calvar?
- Nu, nu chiar. M-am simţit bine. Mă rog, în limitele suferinţelor mele. Mă dor piciorul, spatele, îţi mai cade o unghie, dar nu acum!

"Nu m-a afectat smogul. Am putut să respir normal pentru efortul depus. Am fost norocoase că a plouat uşor. Umiditatea a fost mare, dar asta e!"

- Te-ai uitat în spate?
- Da, de cîteva ori. Am eu o frică aşa, că mă ajunge cineva. Mi s-a mai întîmplat, dar demult.

- Şi chiar te simţi bine după un asemenea efort?
- Am făcut infiltraţii şi mai demult şi mi-a dat şi doctoriţa Cone nişte antiinflamatoare. Nici băşici nu am făcut. Sînt buni pantofii Asics, i-au conceput special pentru mine.

"A înnebunit Puşa!"
Doctoriţa o întrerupe. "Cînd am văzut că ai pornit aşa, de una singură şi că nu te mai opreşti i-am zis lui Ion Buliga «Ştii reclama aia cu a-nnebunit lupul? Uite că a înnebunit Puşa! Pe asta nu o mai prinde nimeni!»"
- (atleta zîmbeşte) Şi chiar nu m-au mai prins.

- Cînd ai simţit că e timpul să iei cursa pe cont propriu?
- Noi, maratonistele, avem un reper, cel al semimaratonului, 20 de kilometri. Mi-am dat seama că celelalte aleargă lent şi mi-am zis «E timpul!».

"Am plecat tare pe la kilometrul 20 şi apoi am văzut că nu vine nimeni după mine. Şi mai tare şi tot nu vine. M-am mirat şi am continuat să alerg"

- Şi cînd ai simţit că nu te mai ajung?
- Pe ultimele sute de metri mi-am dat seama că voi cîştiga. Ultimii 200 de metri i-am celebrat!

- Cînd ai avut un moment dificil?
- Pe la kilometrul 30, dar am tras de mine. Trebuia să termin cursa!

- Telefoane?
- De peste tot. M-au sunat şi Zsolt şi Gabi Szabo!

- Ce faci acum?
- Mă duc să mă culc puţin. Apoi am festivitatea de premiere. Va fi superb, şi acum m-am mirat cînd am văzut stadionul plin, cu 90.000 de oameni la gala de dimineaţă. Să le spuneţi românilor că-i iubesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici!

Orele cursei
4:00 Atleta se trezeşte
5:00 A reuşit să mănînce ceva, foarte puţin
5:45 Pleacă din Satul Olimpic cu maşina olimpicilor
6:15 Ajunge în Piaţa Tiananmen
7:00 Trece de cele două filtre şi e băgată în ţarcul de start, împreună cu toate celelalte sportive
7:30 Ia startul în cursa care avea să devină a vieţii ei
8:41:27 La km 20, românca e pe locul 1, pe care nu-l va mai ceda pînă la final
9:55 În uralele a 90.000 de spectatori intră pe Stadionul Olimpic
9:56,44 Sparge cu pieptul panglica albastră. Este campioana olimpică

"Băiatul meu face baschet şi handbal"
Constantina are un băiat, Rafael, de 13 ani, cu care locuieşte în California. "Sînt foarte mîndră de el. Învaţă bine, e cel mai bun din clasa lui şi face baschet şi fotbal". La întrebarea de care fotbal, a rîs. "Cum de care? European, doar nu american! Sîntem români!".