Sorana Cîrstea (36 de ani, #26 WTA) a dezvăluit că o problemă la gamba stângă a determinat-o să renunțe la semifinala de la Rouen, pe care urma să o dispute sâmbătă împotriva Veronikăi Podrez (19 ani, #209 WTA).
Sorana Cîrstea are cel mai bun început de sezon din carieră, dar o accidentare a împiedicat-o să intre pe teren la Rouen și să joace a doua semifinală a sezonului, după cea de la Transylvania Open.
După ce cotidianul L’Equipe a anunțat că românca a declarat forfait, Sorana a oferit și unele lămuriri. „În primul rând, sunt extrem de dezamăgită. Ieri, în timpul meciului, am simțit o înțepătură în gamba stângă. M-am gândit că se poate întâmpla și că va trece, dar în această dimineață era încă prezentă”, a transmis românca.
Ea a continuat: „Am fost supusă unei ecografii și unei tomografii computerizate și s-a văzut că există o problemă. Antrenorii mei și echipa medicală m-au sfătuit să nu joc, pentru a evita agravarea accidentării. Am fost dezamăgită de această veste, pentru că abia așteptam să joc semifinala și speram să pot câștiga acest turneu. Dar asta este sportul și, uneori, corpul nu ține pasul cu mintea”.
Sorana Cîrstea, probleme și în 2025 la gambă
Sorana Cîrstea a avut și anul trecut o problemă la gambă, pe care a căpătat-o la turneul de la Madrid, unde s-a impus la dublu alături de Anna Kalinskaya. Atunci, a 26-a jucătoare a lumii a fost nevoită să sară peste turneele de la Roma și Roland Garros, revenind în sezonul de iarbă la turneul de la Bad Homburg. Atunci, românca nu a precizat la ce gambă a avut probleme.
Sorana Cîrstea nu mai avea un precedent de forfait, ea având în cariera sa de douăzeci de ani doar unsprezece retrageri din partide.
Românca a disputat opt turnee în acest sezon, impunându-se la Transylvania Open, atingând semifinalele la Rouen și sferturile de finală la Linz. Ea a adunat 20 de victorii și șapte înfrângeri, una prin neprezentare.
{{text}}