Sporturi   •   Handbal   •   LIGA FLORILOR

Transfer de răsunet în Liga Florilor! Yuliya Dumanska a schimbat echipa

Yuliya Dumanska, în meciul România - Croaţia 33-24 FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Articol de Tudor Belivacă   —  luni, 20 aprilie 2026

CSM București a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial transferul Yuliyei Dumanska (29 de ani), portarul celor de la CS Minaur Baia Mare.

Yuliya Dumanska va ajunge la CSM București din sezonul viitor. „Tigroaicele” mai au de jucat un minim de 4 meciuri în actualul sezon: 3 în campionat și returul cu Esbjerg din Liga Campionilor. Mutarea a fost anunțată de GSP.ro în urmă cu câteva luni.

CSM București a oficializat transferul Yuliyei Dumanska: „Este unul dintre cluburile la care mi-am dorit să ajung”

„CSM București anunță transferul portăriței Yuliya Dumanska la echipa de handbal feminin, începând cu sezonul competițional următor.


Născută într-o familie de sportivi, Yuliya Dumanska și-a început parcursul în handbal la vârsta de 11 ani, în 2007, remarcându-se rapid prin talentul și disciplina sa. În 2011, a fost descoperită de soții Ion și Ioana Marta și adusă la CS Marta Baia Mare, un club recunoscut pentru dezvoltarea tinerelor talente. În același an, a fost desemnată cea mai bună handbalistă la categoria junioare II, iar în 2013 a obținut medalia de bronz la același nivel competițional.

Ascensiunea sa a continuat în sezonul 2012–2013, când a evoluat în Divizia A pentru echipa secundă a HCM Baia Mare. În 2013, a fost împrumutată la CSU Neptun Constanța, unde a atras atenția în Liga Națională, inclusiv într-un meci memorabil împotriva formației HCM Râmnicu Vâlcea.

Din sezonul 2014–2015, Dumanska a revenit la HCM Baia Mare, alături de care a atins de două ori faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. În 2016, a făcut pasul către SCM Craiova, unde a cunoscut una dintre cele mai importante performanțe ale carierei, câștigarea Cupei EHF în 2018. Ca urmare a acestui succes, a fost desemnată cetățean de onoare al municipiului Craiova.

După două sezoane la Craiova, portărița a semnat cu HCM Râmnicu Vâlcea, contribuind la câștigarea titlului național în sezonul 2018–2019. Experiența internațională a continuat în 2020, când s-a transferat la RK Podravka Koprivnica, revenind în România în 2022 la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Din 2024, a evoluat pentru CS Minaur Baia Mare.


La nivel internațional, Dumanska a fost convocată pentru prima dată la echipa națională de senioare în 2016, participând în același an la Campionatul European de Handbal Feminin 2016.

Palmaresul său individual confirmă statutul de jucătoare de elită: cel mai bun portar la turneul final Junioare II (2013), cel mai bun portar la Final Four-ul Cupei României (2017), desemnată ceamai bună tânără handbalistă din lume în sezonul 2017–2018 și inclusă în echipa ideală a Ligii Naționale. În 2019, a fost recompensată cu titlurile de MVP, cel mai bun portar și cea mai populară handbalistă din România”, a fost comunicatul celor de la CSM București.

Pe lângă comunicatul oficial, CSM București a publicaș și declarațiile celui mai nou transfer.

„Este o nouă etapă importantă în viața și cariera mea, una pe care o încep cu multă motivație și entuziasm. CSM București esteunul dintre cluburile la care mi-am dorit să ajung, iar faptul căacest pas devine realitate mă onorează și mă responsabilizează înacelași timp. Îmi place să evoluez la cel mai înalt nivel.

Aștept cu încredere noul sezon și sunt determinată să contribui, prin muncă și profesionalism, la îndeplinirea obiectivelor clubului. Voi rămâne profesionistă și concentrată, pregătită să dau totul pe teren pentru CSM București și pentru suporterii care susțin această echipă!”, a fost declarația Yuliyei Dumanska.

Yuliya Dumanska este un portar de top, cu experiență în competiții europene și o mentalitate de învingător. Sunt convisă că va aduce un plus de valoare echipei noastre și va contribui la atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus



-Mica Brădeanu, team manager-ul formației

  • Echipele din CV-ul Yuliyei Dumanska: HCM Baia Mare, SCM Craiova, SCM Râmnicu Vâlcea, HC Podravka Vegeta, CS Gloria Bistrița, CS Minaur Baia Mare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.