Fotbal   •   Liga 1   •   METALOGLOBUS

Cu Metaloglobus aproape retrogradată, Florin Bratu a anunțat: „Ne vom vinde foarte scump pielea”

Florin Bratu, în FCSB - Metaloglobus // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de Tudor Belivacă   —  luni, 20 aprilie 2026

Florin Bratu, antrenorul celor de la Metaloglobus, a comentat după ce echipa sa a pierdut cu 2-3 pe terenul celor de la FC Botoșani, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Metaloglobus mai are șanse minime să rămână în prima ligă, dar cu toate astea Florin Bratu a transmis că echipa sa nu va ceda și va lupta până când va fi retrogradată matematic: „Ne vom vinde scump pielea”

Florin Bratu a reacționat după FC Botoșani - Metaloglobus 3-2: „Echipa a arătat bine în multe momente”

„A fost o înfrângere la limită. Din nou, a fost încă o etapă în care au fost probleme de arbitraj. La penalty-ul pe care l-a avut Botoșani cred că a fost un fault în prealabil la Purece. Nu s-a verificat, eu așa am văzut de pe margine. E frustrant, pentru că atunci scorul era 1-1.


I-am băgat în joc. Cât despre echipa, pot spune că a arătat bine în multe momente. Cred că am surprins adversarul prin așezarea pe care am avut-o. Am încercat să-l blocăm cât mai mult pe Ongenda. Am înscris un gol foarte frumos.

Faptul că am avut puține puncte tot sezonul și am jucat tot timpul cu sabia deasupra capului, este destul de complicat pentru jucătorii mei. Vreau să-i felicit pentru atitudinea pe care au avut-o. Nu au cedat nicio clipă.

Știam de când am venit că este o misiune complicată. Știam că trebuie să fim mai bine organizați, să le dau un alt suflu, să le ridic moralul. Cred că am reușit până la un moment dat. Ne vom vinde foarte scump pielea în cele 4 meciuri. Sunt un luptător”, a transmis Florin Bratu, conform digisport.ro.

Metaloglobus are doar 10 puncte adunate după 5 etape de play-out și este la 9 puncte de ieșirea de pe locurile de retrogradare directă. Pe primul loc de baraj este Hermannstadt, cu 19 puncte, iar până la finalul campionatului mai sunt 4 meciuri. Metaloglobus mai are de jucat cu Unirea Slobozia, Oțelul Galați, Hermannstadt, Farul Constanța. Dacă nu va câștiga etapa viitoare, va fi matematic retrogradată.


Clasamentul în play-out-ul Superligii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.