Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei și un factor de decizie la Corvinul, declara în urmă cu nici două săptămâni că blochează salariile și primele la echipă. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Corvinul, liderul din Liga a 2-a, pierdea al doilea meci la rând în play-off, 0-1 cu FC Voluntari, pe 10 aprilie. Atunci, Dan Bobouțanu, edilul municipiului Hunedoara, spunea că a blocat salariile și primele formației care aproape sigur va ajunge în prima divizie.
„Salariile și primele sunt blocate după meciul cu Voluntari. Îi anunț pe jucători că doar locul 1 se premiază!”, preciza edilul Hunedoarei pentru prosport.ro.
Salarii blocate sau nu la Corvinul Hunedoara? „A fost o strategie”
Invitat azi la GSP Live, Bogdan Apostu, agentul FIFA care realizează toate transferurile la Corvinul și un apropiat de conducerea clubului, dezvăluie că afirmația lui Bobouțanu a fost numai o strategie, salariile pe martie fiind deja plătite la acel moment.
„De când sunt eu în proiect, din 2021, niciodată echipa nu a avut întârzieri, nici măcar o zi. Cred că e unic în fotbalul românesc, unic!
Nu vreau să-l apăr pe domnul primar, dar acea declarație a fost o strategie bine gândită. În momentul când a spus că salariile sunt blocate, era 7-8 aprilie, sau când s-a jucat meciul cu Voluntari (n.r. - 10 aprilie). Data plății salariului e în 15 ale lunii. Ei, atunci erau salariile plătite în avans pe martie! Următorul salariu s-ar fi plătit, practic, după ce se termina campionatul.
Nu a vrut să-i sperie, poate nu e potrivit cuvântul, dar a fost o strategie pentru a mobiliza pe toată lumea. A fost o ședință apoi cu toată echipa, a doua zi de Paște, în care domnul primar a spus că nu s-a blocat nimic. Și iată că, după acea declarație, Corvinul a câștigat două meciuri din două. A demonstrat încă o dată că merită să fie liderul competiției.
Repet, nu știu câtă lume în fotbalul românesc, în 8 aprilie, avea plătite salariile pe martie. Eu știu că sunt cluburi în Liga 1 care n-au plătit pe luna ianuarie salariile”, a declarat Apostu, la GSP Live.
1,1 milioane de euroa primit în 2025 Corvinul de la bugetul local
Într-adevăr, după eșecul cu FC Voluntari, Corvinul a obținut două victorii consecutive în „B”, 2-0 cu Chindia și 3-1 cu FC Bihor.
Corvinul, la un pas de promovarea în Superliga
La jumătatea play-off-ului de Liga a 2-a, Corvinul e ca și promovată în prima divizie. Echipa antrenată de Florin Maxim e prima în turneul pentru accesul în Superliga - are 62 de puncte, 5 peste următoarea clasată (Sepsi) și 10 lungimi în fața primului loc de baraj, ocupat acum de FC Voluntari.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}