Canotoarele din barca de 8 plus 1 nu au dormit în noaptea de după cursă. "Ne-am tot gîndit unde am greşit"
A fost cea mai lungă noapte din viaţa lor. Niciodată nu au mai trăit aşa ceva. La Atlanta 1996, la Sydney 2000 şi la Atena 2004, canotoarele au sărbătorit imediat după cursa de 8 plus 1. Aveau ce! Erau cele mai bune din lume în proba probelor canotajului!
"Te simţi penibil"
După 12 ani şi trei cicluri olimpice, româncele au ratat însă aurul. La Beijing, au simţit cum e să nu ţi se mai cînte imnul, să nu mai fii privit cu invidie de adversare.
"E groaznic! Te simţi penibil, nu mai putem să ne privim ochi în ochi între noi", explică trăirile de moment Georgeta Andrunache, campioană olimpică la dublu rame, dar doar bronz cu barca de 8 plus 1.
În noaptea de după cursă, sportivele au tot analizat ce au greşit. Răsăritul le-a prins pe banca din faţa blocului A 12, în care locuiesc, în Satul Olimpic. A fost o seară plăcută la Beijing, au stat pînă în zori în aerul proaspăt.
S-au simţit pe cont propriu
"Dacă această cursă ar mai avea loc o dată, nu am mai pierde niciodată. E tardiv însă, după război...", spune Doina Ignat, dînd nemulţumită din cap.
"A fost dorinţa prea mare, nu ne-am mai putut stăpîni între noi. Am tras prea mult de rame, nu am mai lăsat barca să alunece pe apă", aduagă Doina. E completată de Viorica Susanu: "Fiecare a vrut să dea totul, dar nu în echipă, ci pe cont propriu. Ai crede, poate, că la canotaj e chestia numai de forţă. Canotajul se face însă şi cu capul, iar noi nu am avut cap".
Reproşuri peste reproşuri
Georgeta Andrunache izbucneşte iarăşi în lacrimi. Se scuză. "Aşa sînt eu, mai emotivă. Iarăşi mă gîndesc cîte sacrificii am făcut, mi-am lăsat copilul acasă bolnav doar ca să fie bine şi uite că tot nu am reuşit. Pe mine, una, acest insucces mă va marca pentru totdeauna. Pun suflet în tot ceea ce fac", spune cvintupla campioană olimpică.
"Ne pare rău după aur, nu sîntem supărate că am pierdut argintul. Doar aurul ar fi contat. Dacă veneam aici pentru o medalie eram fericite, dar am venit pentru primul loc", spune oftînd Susanu.
Intervine şi Simona Muşat. "Nici pe cîrmăciţă, pe Nuţi Georgescu, nu am mai auzit-o. Ea ne tot striga «Calm, calm!», dar parcă turbaserăm. Trăgeam să rupem ramele. Asta din cauză că ne panicaserăm un pic, americancele erau primele".
Ar da medalia la dublu rame
Geta Andrunache e categorică. "Poate mulţi cred că plîngem după banii pierduţi, dar vă dau cuvîntul meu că nu vreau nici un ban! Pe nici o medalie. Voiam doar să cîştigăm! Orgoliul e mai presus de orice. Uite, eu aş da medalia de la dublu rame şi asta de bronz, numai să iau aurul de la opt plus unu. Asta înseamnă totul, e cea mai rîvnită victorie în canotaj", spune Georgeta.
"Vă spun eu, dacă nu ne-am fi calificat direct în finală, şi am fi tras în recalificări, acum am fi fost bucuroase. Off şi era ultima cursă la Olimpiadă. De aceea e durerea mare", încheie Doina Ignat, 39 de ani şi la a cincea olimpiadă. Din 1992 nu a pierdut o cursă la Jocuri.
Cumpărături ca să uite
Antrenorul Mircea Roman vrea să le scoată pe elevele sale din starea de supărare. "Gata, nu mai vreau să văd feţe triste! Toată lumea merge la cumpărături", anunţă el. Altă dată vestea ar fi primit aplauze. Acum le lasă reci pe canotoare.
"Sînt frîntă, mai bine aş rămîne în cameră", spune Constanţa Burcică. Nu se acceptă însă nici o derogare. La Silk Market din Beijing, acolo unde a făcut odată cumpărături şi Bush senior, fostul preşedinte al SUA, fetele se pierd printre rafturile pline cu marfă.
"Li s-a părut ca un vis, ca un film. Nu le venea să creadă că s-a terminat. Toate aşteptau să tragă a doua zi din nou"
Marilena Zagoni, antrenoare secundă
"După victoria de la două rame, toată lumea ne şi vedea cîştigători. Chiar şi organizatorii ne-au spus că medaliile de aur sînt pregătite pentru România. Acest lucru ne-a costat, presiunea pe fete a fost prea mare"
Mircea Roman, antrenor
{{text}}