Galatasaray a furnizat marea surpriză negativă a sferturilor de finală din Cupa Turciei, fiind învinsă pe teren propriu de Genclerbirligi, scor 0-2. „Cim Bom Bom” părăsește prematur competiția în fața unei echipe care venea după cinci eșecuri consecutive în campionat.
În semifinale, Genclerbirligi se va duela cu câștigătoarea dintre Beșiktaș și Alanyaspor, echipa lui Ianis Hagi.
Galatasaray, OUT din Cupa Turciei
Partida de pe „RAMS Park” a început sub semnul unei posesii uriașe pentru trupa lui Okan Buruk, 79% în prima repriză, Galata a dictat ritmul, însă „Leii” nu au fost inspirați în treimea adversă.
Cele două echipe n-au expediat niciun șut pe poartă în primele 45 de minute.
Repriza secundă a început cu un șoc pentru fanii gazdelor. În minutul 51, la una dintre puținele incursiuni ale oaspeților, Firatcan Uzum a profitat de o neatenție defensivă, a preluat superb în careu și l-a executat pe Guvenc cu un șut plasat în dreapta porții.
Reacția Galatei a venit imediat, dar Erhan Erenturk, goalkeeper-ul celor de la Genclerbirligi, a făcut un meci impecabil. Doar două minute mai târziu, acesta a avut o intervenție de zile mari la șutul lui Ahmed Kutucu, care viza vinclul porții.
Nici execuția lui Leroy Sane din lovitură liberă (minutul 69) nu a putut schimba soarta partidei, mingea atingând bara transversală.
În timp ce Galatasaray ataca, Gencler a lovit decisiv în urma unui corner. În minutul 83, Adama Traore a speculat o minge scăpată în careu de portar și a trimis-o în plasă, consfințind una dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a competiției.
În urmă cu doar patru zile, Galata reușise să o învingă pe Genclerbirligi, în campionat (2-1).
Genclerbirligi va înfrunta în semifinale câștigătoarea duelului dintre Beșiktaș și Alanyaspor, echipa lui Ianis Hagi.
{{text}}