„Ce bucurie era în Ghencea după Cupa Campionilor, ce tristețe e acum!” » Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla: „Unii mai încearcă și azi să ne ciuntească istoria”

La 40 de ani de la momentul magic al fotbalului românesc, 7 mai 1986, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, după o finală cu FC Barcelona, căpitanul nostru din acea seară, Ștefan Iovan (65 de ani), e tot ”acasă”, în Ghencea.

• Pe 7 mai se împlinesc 40 de ani de la seara istorică de la Sevilla, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, după loviturile de departajare, învingând Barcelona cu 2-0, prin reușitele lui Lăcătuș și Balint.

Iovan a fost secund la Steaua, la echipa națională, apoi șeful Centrului de copii și juniori al roș-albaștrilor, iar acum lucrează tot ca antrenor, la Academia clubului de care e legat de-o viață. A rămas același tip, jovial, deschis dialogului. Și se ține încă bine fizic, chiar dacă anii, ridurile și părul alb s-au mai adunat.

Ștefan Iovan: „Ce bucurie era în cartierul Ghencea după Sevilla și ce tristețe e acum!”

Recunoaște hâtru că „ne mai uităm în oglindă și atunci ne dăm seama că a trecut atâta vreme, 40 de ani de la Sevilla. Timpul nu stă în loc. Dar noi avem o satisfacție când ne amintim ce lucruri extraordinare am lăsat în urmă, ce performanțe am avut, câte trofee am câștigat.

Și mai ales rămâne mândria asta, că am făcut milioane de oameni fericiți. Am realizat asta abia când am văzut, din avionul care ne aducea de la Sevilla, coada de mașini dinspre autostradă spre aeroport. A fost ceva incredibil la acea vreme!

Am fost o echipă unică, cu fotbaliști unici, veniți din toate colțurile țării, fiecare cu calitățile lui. Iar antrenorii și conducătorii din acele vremuri au reușit să închege un nucleu din care s-a scos maximum. Ce bucurie era pe atunci în cartierul Ghencea și ce tristețe e acum! Mă tot întreabă lumea de ce e așa acum și nu știu să răspund".

„Unii mai încearcă și azi să ne ciuntească istoria”

Fostul fundaș e trist și dezamăgit: „Când văd că unii mai încearcă să ne ciupească, să ne mai atace istoria, să fie pus sub semnul întrebării acel fenomen care a fost echipa Steaua din acea perioadă. Da, a fost un fenomen!, deși, repet, am fost o echipă alcătuită din jucători cu calități diferite.

Unii erau puternici, alții aveau tehnică, viteză sau minte. Iar nea Imi în special a reușit să ne întărească ideea că dacă fiecare joacă pe calitățile lui, dar în slujba echipei, vom fi tot mai buni. Și a avut dreptate.

Puse împreună, calitățile noastre au format o echipă de neînvins, care a bătut record după record, a câștigat trofee, nu doar în țară, ci și afară. Așa că istoria nu poate fi ștearsă: chiar am fost o echipă unică! Peste 100 de meciuri fără înfrângere, serii de 4-5 partide în care adversarii nu apucau să tragă la poartă.

Două finale de Cupa Campionilor, una câștigată, o Supercupă a Europei, o finală de Cupă Intercontinentală. Toate au fost muncite, vizibile, sunt performanțe care au rămas”.

„E o mare durere când ne gândim la cei care au plecat dintre noi”

După atâția ani, normal că are nostalgii și abia își stăpânește lacrimile când vorbește despre cei dispăruți: „Nea Imi, Duckadam, Bărbulescu și Bălan. Asta e o durere mare pentru mine, pentru noi toți care am mai rămas în viață.

Și asta ne-am dori, să mai vedem lumea fericită în cartier, echipa să aibă drept de promovare, să fie iar 30.000 de oameni în tribune, să jucăm în cupele europene".

„N-ar fi fost drept să ne elimine Kuusysi”

Am încercat un joc al imaginației, întrebându-l ce ar putea face acea echipă a Stelei acum, în confruntările europene. O „tranziție" dificilă, dar Iovan știe că „niciodată nu se va mai întâmpla ce a fost atunci.

Fotbalul s-a schimbat mult, sunt echipe acum care cumpără jucători cu sute de milioane de euro. Iar fotbalului românesc îi va fi din ce în ce mai greu să apară prin cupele europene. Fiindcă văd că mergem în jos, nu în sus".

Rememorând partidele din acea campanie de Cupa Campionilor Europeni din sezonul '85-'86, care s-a încheiat cu cucerirea trofeului, Ștefan Iovan își amintește de momentele mai dificile. De returul cu Kuusysi Lahti, după un 0-0 la București, cu multe ratări mari de partea Stelei:

„În Ghencea am avut 7-8 ocazii mari. I-am dominat clar. I-am împins de câteva ori până pe linia porții, au respins de acolo. La retur însă, ne-a salvat Duckadam. Ne-au surprins la o fază, a scăpat unul în careu, dar Helmut a avut un reflex de zile mari. Chiar a fost un moment delicat!

Dacă primeam gol la acea fază, nu știu dacă mai reveneam sau ce s-ar fi întâmplat, că mai erau puține minute. După aceea am marcat noi, prin Pițurcă. Și așa am mers mai departe. Până la urmă, Dumnezeu a ținut cu noi, că prea avuseserăm multe ocazii în Ghencea și n-ar fi fost normal să ne elimine Kuusysi Lahti".

„Când pierdeam, asta ne ambiționa și mai mult”

Chiar dacă a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, pentru Steaua nu a fost o simplă defilare. Roș-albaștrii au mai și pierdut în deplasare, cu Honved și cu Anderlecht, ambele cu același scor, 0-1. Iovan explică acum că "erau echipe puternice, cu mulți internaționali. Dar de câte ori pierdeam, ne ambiționam și mai tare la retur.

Aveam tărie de caracter și la București le dădeam câte trei sau patru. Înfrângerile ne întăreau, ne făceau să reflectăm, să fim mai serioși, să muncim mai mult, să ne dorim și mai tare revanșa. Așa s-a ajuns la acel meci cu Anderlecht, în Ghencea, probabil cel mai frumos al nostru.

Eram puternici, curajoși. Eram o echipă completă. În finală, la Sevilla, normal că am avut emoții. Era stadionul plin cu fanii lor, noi aveam câțiva apropiați prin tribune. Dar încrederea în noi, faptul că eram mai rebeli, talentul nostru, toate au făcut să dispară repede acele emoții.

Eram doar 13-14 jucători, fiecare era important. Dacă se accidenta cineva era o problemă. Dar a fost ca o minune, în acei ani nu s-a accidentat nimeni. Ne-au ajutat și lecțiile de arte marțiale pe care le-am făcut cu sensei Marinescu".

„La început nu credeam, dar am ajuns să nu ne fie frică de nimeni”

Iovan își reamintește că "primul care a venit cu ideea asta, că am putea câștiga Cupa Campionilor, a fost domnul Valentin Ceaușescu. La început, noi ne amuzam pe tema asta. Dar treptat, cu victoriile, cu calificările mai departe, am început și noi să credem.

Chiar vreau să scot în evidență curajul și caracterele care au fost la echipa aceea! Nu aveam teamă de nimeni. Aveam fundași care câștigau duelurile, mijlocași inteligenți, atacanți cu viteză, tehnică, fantezie.

De la meci la meci eram mai curajoși, mai obraznici, în sens fotbalistic. Eram o echipă completă. Așa de bine s-au legat lucrurile că am senzația că dacă ar fi lipsit 2-3 dintre noi, poate că nu mai reușeam acele performanțe".

„Bărbulescu a luat Cupa Campionilor, a fost puțină panică la club”

Căpitanul de la Sevilla se amuză și acum amintindu-și că „simțeam, așa, o bucurie nestăpânită. Nici nu am știut atunci, pe loc, cum să ridic Cupa Campionilor. Trebuia s-o iau de mai de jos, nu de urechi. Dacă se mai întâmpla de 2-3 ori, cred că învățam.

Mi-a părut rău atunci pentru Tudorel Stoica. Pentru un cartonaș cu Anderlecht nu a putut să joace finala. La noi lucrurile erau clare în privința banderolei. Căpitan era cel mai vechi de la echipă care juca și titular. După Tudorel urmam eu. Așa s-a întâmplat că am fost căpitan la Sevilla.

La noi nu erau probleme în vestiar. Poate în campionat ne mai certam noi, când nu ne ieșea vreun meci, dar în campania aia europeană nu s-a întâmplat niciodată. Nu era invidie sau supărare, altceva de genul ăsta. Toți am fost o echipă.

În avionul de întoarcere s-a băut, s-a petrecut. Unii mai puțin, alții mediu, alții mai mult. Eu peste jumătate. Și de acolo, de sus, am văzut farurile mașinilor care veneau spre aeroport. Cred că abia atunci am realizat noi cu adevărat ce făcuserăm!

În seara aia, cum eram noi, toți, așa bucuroși, nu și-a dat nimeni seama că a dispărut Cupa! A doua zi era un pic de panică la club. S-a aflat că o luase Bărbulescu.

S-a rezolvat, erau oameni care se ocupau de lucruri d-astea. N-a furat-o, că doar o câștigase. A vrut și el s-o țină o noapte. Și uite că acum nu mai e printre noi".

Cel mai dificil moment și cel mai frumos

Dacă îl pui să răscolească printre amintiri și să identifice care ar fi cel mai dificil și cel mai frumos moment din acea campanie europeană, în plan personal, Iovan se gândește puțin. S-au strâns atâtea...

La cel mai frumos e mai simplu, "a fost când am ridicat Cupa. Era încununarea muncii noastre, ajunseserăm până acolo, făceam istorie. Mai frumos decât ce am trăit la finalul meciului de la Sevilla nu există!".

Cât despre cel mai greu, a ales meciul cu Anderlecht, de la București. Un moment petrecut la 1-0 pentru Steaua, pe un atac al belgienilor: "A scăpat Vercauteren, m-a surprins într-o poziție în care nu-l mai puteam prinde.

Dar aveam instinctul ăsta, nu mă lăsam, încercam să-l agăț cumva și l-am apucat de lănțișorul pe care îl avea la gât. l l-am rupt, dar cred că în acel moment l-am înfrânat puțin, altfel ajungea mai repede în careu, într-o poziție și mai bună, ar fi fost poate mai lucid.

Dar așa, cred că am reușit să-i iau puțin din elan, iar Duckadam a parat șutul. După aia Vercauteren își căuta lănțișorul prin iarbă. Ăla a fost, poate, cel mai greu moment pentru mine".

„Nea Imi te obliga fără să te oblige”

Când vorbește despre antrenorul Emeric Ienei, se simt, laolaltă, emoția, admirația și respectul în vocea lui Ștefan Iovan. Spune că „nea Imi rămâne un personaj greu de egalat. Noi l-am chinuit mult, dar avea un tact special, lăsa totul deoparte și mergea pe echipă.

El vorbea, ne explica, noi ascultam și puneam pe teren. Când era un incident, ceva, ne apăra, își asuma responsabilitatea. Odată am întârziat la un pahar de vin, la o masă, la «Ambasador», unde era și nea Piști Kovacs. Și trebuia să fim la oră fixă la cantonament, la «Haiducului».

Nea Ion Alecsandrescu ne aștepta să ne amendeze, dar nea Imi a venit cu noi și i-a zis: «Nu-i amendează nimeni pe copiii mei! Că am fost și eu acolo, cu ei! Ce dacă au întârziat o jumătate de oră?!».

Nu fusese cu noi, dar ne-a acoperit. Dar și la meci ne spunea: «Cum m-am purtat eu cu voi, așa să faceți și voi pe teren!». Avea felul ăsta de a te obliga moral. Și noi ne dădeam viața pe teren, pentru el".

"După ce am câștigat Cupa Campionilor, o perioadă, eram ca actorii de acum. Pe unde mergeam, când ne vedeau pe stradă, oamenii, bărbați, femei, copii, veneau să ne atingă. Unii chiar plângeau de emoție. Eram respectați, eram iubiți în toată țara. Ca sportivi, am fost un exemplu pentru generația care a urmat"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"Pe vremea noastră, stadionul era mai mic, tribuna avea numai partea de jos, nocturna era pe stâlpi, nu era acoperișul. Dar era plin, echipa mergea șnur, lumea era înnebunită, făceam spectacol. Asta îmi doresc: să ni se dea drept de promovare, să jucăm iar cu arena plină, să nu mai văd atâta tristețe în Ghencea!"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"În condițiile date, nu mai văd posibil ca o echipă de la noi să câștige vreodată Liga Campionilor. Poate Europa League sau Conference League, dar și acolo sunt echipe puternice, iar la noi tot scade nivelul"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"Mereu o să-mi lipsească colegii care au plecat dintre noi. Mă gândesc des la ei. Toți am fost foarte importanți în acea echipă. De aceea, când pleacă unul dintre noi, durerea este foarte mare"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"Duckadam rămâne eroul de la Sevilla. Făceam mereu concursuri la final de antrenament, să-i batem penaltyuri. Și ne cam lua banii... Îi plăcea să facă asta și uite că așa ne-a făcut și pe noi cei mai buni din Europa! Toate acele pariuri între noi, zecile de antrenamente, l-au ajutat la stăpânirea de sine. A învățat singur și asta l-a făcut să rămână în istorie"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"Când mai ating cupa Campionilor simt o mândrie nemărginită fiindcă nu ai mereu posibilitatea să ridici un asemenea trofeu. E un sentiment de împlinire, nici nu am cuvinte. Asta este încununarea tuturor lucrurilor bune dintr-o viață sportivă. E cel mai mare succes al unui fotbalist când ajunge să câștige Cupa Campionilor"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla

"Vreau ca istoria să rămână, să nu dispară niciodată! Am fost modele, una dintre cele mai mari echipe din Europa în acei ani. Și asta nu se poate șterge! Și am fost cea mai puternică echipă din fotbalul românesc din toate timpurile"

Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla