International   •   Campionate   •   MANCHESTER CITY

Spectaculos! Pep Guardiola i-a găsit înlocuitor lui Bernardo Silva la Manchester City

Bernardo Silva (stânga) și Enzo Fernandez (dreapta) / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 23 aprilie 2026

Pep Guardiola (55 de ani) i-a găsit deja înlocuitor lui Bernardo Silva (31 de ani), care o va părăsi pe Manchester City la finalul acestei stagiuni, după 9 sezoane pe „Etihad Stadium”. Pe lista „cetățenilor” a apărut Enzo Fernandez (25), mijlocașul lui Chelsea.

Argentinianul a fost criticat vehement în ultima perioadă după ce a declarat că ar fi tentat să locuiască în Madrid, ca aluzie la un eventual transfer la Real. De asemenea, Enzo Fernandez fusese suspendat pentru două meciuri din cauza declarațiilor de către antrenorul Liam Rosenior, demis între timp de către conducerea lui Chelsea.

Pep Guardiola îl vrea pe Enzo Fernandez la Manchester City

Manchester City se interesează de Enzo Fernandez pentru un eventual transfer în această vară, susține The Athletic. De asemenea, pe lista „cetățenilor” se află și internaționalul englez Elliott Anderson de la Nottingham Forest.


Javier Pastore, agentul mijlocașului argentinian, a recunoscut recent că a purtat discuții cu Chelsea pentru reînnoirea contractului său, deși actuala înțelegere este valabilă până în 2031.

El a adăugat că, dacă cele două părți nu ajung la un acord pentru îmbunătățirea condițiilor contractului lui Fernandez, după Campionatul Mondial, acesta ar putea lua în considerare și alte oportunități care i se vor ivi.

Enzo Fernandez a bifat până acum 163 de meciuri pentru Chelsea, în toate competițiile. Mijlocașul argentinian a fost transferat de la Benfica în ianuarie 2023 pentru o sumă de 120 de milioane de euro.

În decizia jucătorului de la finalul acestui sezon va conta foarte mult și locul pe care se va clasa Chelsea în Premier League. Londonezii traversează o serie de 5 înfrângeri consecutive în campionat fără gol marcat, care a dus la demiterea lui Liam Rosenior.


Londonezii au coborât până pe locul 8, fiind la 7 puncte în spatele lui Liverpool, ocupanta ultimului loc de Liga Campionilor. „Cormoranii” au, de asemenea, un meci mai puțin disputat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.