În a doua zi a Campionatelor Naționale de înot, David Popovici a cucerit a doua medalie de aur, câștigând finala de 200 m liber.
După aurul la 50 m liber, David Popovici a câștigat autoritar finala de azi, devansându-și categoric rivalii. La final, sportivul de la CS Dinamo a oferit o serie de declarații, în care a vorbit despre cum va arăta anul acesta pentru el, declarându-se pregătit pentru următoarele competiții.
VIDEO. Ce a spus David Popovici după finala la 200 m liber: „Îmi place să încep anul cu publicul de acasă”
„A fost o cursă foarte bună și sunt foarte mulțumit. E un antrenament foarte bun. Mai sunt 16 săptămâni până la Europene. Iau totul pas cu pas, concurs cu concurs. Sunt aceste Campionate Naționale, apoi un concurs internațional la final de iunie și apoi Europenele de la Paris, un oraș care îmi poartă noroc.
Îmi place ca prima competiție din an să fie aici. E un pas foarte bun. E o atmosferă mai relaxată, cu care sunt obișnuit. Îmi place să concurez cu publicul de acasă. Îmi intru mai bine în ritm așa.
Deși la competițiile mari am doar două probe, 100 m și 200 m, sunt șase probe în total. Am câte două runde de calificări la fiecare și apoi finalele. Aici, pentru că nu sunt atât de multe calificări, trebuie să umplu acel gol și să mă pregătesc de acele zile grele.
După competiția asta, urmează cea de la Roma, unde am bătut recordul acum mai mulți ani. Iubesc să înot în aer liber, iar bazinul acela înseamnă foarte mult pentru mine.
Acolo s-au bătut cele mai multe recorduri mondiale. Nu știu dacă îmi propun acum să bat vreun record mondial. Nu vreau să mă grăbesc. Îmi place suspansul acesta. Știu că o să-l bat, dar nu mă grăbesc. Acesta e primul an în care nu am Mondiale sau Jocuri Olimpice. Și o iau mai ușor, să zicem”, a declarat David Popovici.
Parcă vin generații tot mai bune. Sper să fim cât mai mulți, să avem o delegație cât mai mare la Europene. Normal ar fi să aibă și condiții mai bune. După mulți ani în care am vorbit despre bazinul de la «Lia Manoliu», cred că acum încep să se miște puțin lucrurile.
- David Popovici
„A durat puțin să-mi dau seama acum ce mă motivează”
Apoi, acesta a vorbit despre ce-l motivează după ce a câștigat toate competițiile majore.
„Greu să spun ce mă motivează. Mulți ani m-au motivat obiectivele tangibile. Spuneam: «Vreau să fiu campion olimpic, mondial». Le-am atins. A durat puțin să-mi dau seama acum ce mă motivează. Acum mă motivează dorința de a evolua, de a fi un om și un sportiv mai bun. Vreau să mă depășesc zi de zi”, a adăugat sportivul de la CS Dinamo.
„Aveți niște apă?”
Pe finalul interviului, David a oferit și un moment inedit.
„Mi s-au uscat buzele. Aveți niște apă sigilată? După cursă, când vorbești, ți se usucă buzele”, a spus David.
Apoi a încheiat declarând: „Mă simt bine. Mereu am considerat că proba de 200 de metri e cea mai dificilă din repertoriul meu. E foarte multă strategie și trebuie să-ți dozezi foarte bine efortul. Mă simt bine. Am încheiat-o cu un timp bun. Până la Europene, o vom rafina”.
{{text}}