Noul fundaş dreapta al giuleştenilor, Luciano Vella, nu se teme de concurenţa cu liderul Rapidului
Ultima achiziţie a giuleştenilor, argentinianul Luciano German Vella (27 de ani), a efectuat ieri dimineaţă vizita medicală. Vella a sosit la INMS în jurul orei 9:00, însoţit de agentul său şi de medicul clubului, Marian Dumitru. După aproape trei ore de teste medicale, fundaşul argentinian a acceptat să vorbească despre ce impresie i-a făcut Bucureştiul, dar şi despre concurenţa cu Vasile Maftei.
- Luciano, cum a fost la vizita medicală?
- Of, destul de dificil, am efectuat multe teste medicale, dar asta e viaţa noastră, a fotbaliştilor, peste tot e la fel. M-am obişnuit deja. (rîde) Sper ca rezultatele să fie bune şi să încep cît mai repede antrenamentele, pentru a fi gata de joc. Cum primesc OK-ul medicului, mă apuc de treabă, nu mai vreau să pierd nici o secundă.
- Ai făcut cunoştinţă cu noii tăi colegi?
- Încă nu, îi ştiu doar de pe internet. Am văzut totuşi meciul lor cu Oţelul, păcat că au pierdut. Nu au jucat rău la Galaţi, dar au avut şi ghinion.
- Urmează derby-ul cu dinamoviştii, ai auzit de ei?
- Am citit prin presă, pe internet, de Steaua şi de Dinamo, dar nu ştiu multe lucruri. Am auzit că e o rivalitate mare între dinamovişti şi rapidişti. E o şansă bună pentru noi să facem uitat eşecul de la Galaţi. Sperăm ca la finalul partidei de duminică, suporterii noştri să fie cei fericiţi.
- Îţi este teamă de Maftei?
- De cine? Nu-l cunosc.
- Vasile Maftei, căpitanul Rapidului, care evoluează pe postul de fundaş dreapta.
- Aaa, nu-l ştiu. Am spus că încă nu am făcut cunoştinţă cu jucătorii. Oricum, mie nu-mi e frică de nimeni, iar competiţia e benefică la orice echipă şi sper să fie titular cel mai bun dintre noi. Mister decide cine va juca.
- Ce impresie ţi-a făcut Bucureştiul?
- Şi mie, şi soţiei mele ne place aici. Am avut posibilitatea să văd puţin oraşul, dar mi se pare foarte frumos. Cred că am luat decizia corectă cînd am hotărît să vin la Rapid.
- În Liga I sînt mulţi sud-americani, ai vreun prieten în România?
- Am auzit că sînt mulţi jucători argentinieni şi brazilieni aici, dar nu am nici un prieten printre ei. Sper să îmi fac, pe brazilienii de la Rapid îi mai ştiu. Singurul de care am auzit e Miranda, pe care îl ştiu din Argentina. E un atacant puternic, un adevărat marcator. Faptul că sînt mulţi sud-americani aici e un lucru bun. Înseamnă că se practică un fotbal tehnic şi că s-au acomodat repede. Sper să fie şi cazul meu, pentru că abia aştept să debutez.
9 jucători au transferat giuleştenii în această vară. Dintre aceştia, doar unul este român, Mardare
13 străini au rapidiştii în lot după transferul lui Luciano Vella
250.000 de euro pe sezon va cîştiga Vella la Rapid
{{text}}