International   •   Campionate   •   BENFICA

Moment șocant cu fostul președinte al clubului la ieșirea din tribunal!

Luis Felipe Vieira, fostul președinte al Benficăi / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 24 aprilie 2026

Fostul președinte al clubului Benfica, Luis Filipe Vieira, a căzut surprinzător la ieșirea din tribunal și și-a fracturat brațul.

Vieira, acum în vârstă de 76 de ani, fusese găsit nevinovat într-un proces de fraudă fiscală, spălare de bani și fals. Iar la ieșirea din clădirea tribunalului, unde era așteptat de reprezentanții presei, s-a împiedicat pe scări, a căzut și s-a izbit de un stâlp de metal!

Luis Filipe Vieira a fost diagnosticat cu o fractură a brațului drept, în zona cotului

Reporterii s-au grăbit spre el și au încercat să-l ajute să se ridice în picioare. Însă, potrivit cotidianului Record, durerea pe care o resimțea omul de afaceri s-a agravat și, în cele din urmă, a devenit „insuportabilă”.


Luis Filipe Vieira, fostul președinte al Benficăi, căzut la pământ / Foto: captură

Vieira a solicitat apoi asistență medicală, fiind transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu o fractură a brațului drept, în zona cotului.

Judecătorul a spus că nu pot fi verificate „fapte petrecute cu atât de mult timp în urmă”

 Printre inculpații achitați, alături de el s-a numărat și actualul președinte al clubului, Rui Costa. Judecătorul a declarat că este imposibil să verifice detalii „ale unor fapte petrecute cu atât de mult timp în urmă”.


Magistratul a precizat: „Numai prin analiză tehnică criminalistică putem stabili cine a făcut ce, cine a accesat sistemul și ce probleme IT au fost cauzate. Iar acum, în această etapă a procesului, ar fi imposibil să se facă acest lucru, având în vedere că au trecut 10 ani”.

Luis Filipe Vieira a fost arestat în iulie 2021 și apoi pus sub acuzare pentru „fraudă fiscală agravată”

Preşedintele Luis Filipe Vieira fusese pus oficial sub acuzare în iulie 2021, pentru „fraudă fiscală agravată" comisă între 2016 şi 2017. Paguba adusă statului portughez era estimată atunci la circa 600.000 de euro, „sumă trecută fictiv în gestiune pentru servicii inexistente". 

Parchetul comunica la vremea respectivă că "s-au efectuat percheziții la Lisabona și Braga, patru persoane fiind arestate. Doi oameni de afaceri, un agent sportiv și conducătorul unui club de fotbal. S-au efectuat tranzacții de peste o sută de milioane de euro, care au provocat pierderi statului și mai multor companii".

Vieira a fost președintele Benficăi din 2003 până-n 2021.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.