Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CRAIOVA

Directorul Gazetei nu l-a menajat pe titularul lui Dinamo: „Nu a ținut de nicio minge! De ce l-au adus?”

George Pușcaș, sărbătorind alături de Boateng golul lui Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Alexandru Barbu, Daniel Grigore   —  vineri, 24 aprilie 2026

Experimentatul jurnalist Ovidiu Ioanițoaia (81 de ani), directorul Gazetei Sporturilor, a analizat semifinala Cupei României dintre Dinamo și Universitatea Craiova. După 1-1 în cele 120 de minute de joc, oltenii au tranșat meciul la loviturile de departajare.

Asta înseamnă că finala Cupei României, ediția 2025/2026, va fi U Cluj - Universitatea Craiova. Ardelenii și-au câștigat semifinala tot la loviturile de departajare, tot în deplasare, tot după 1-1 în cele 120 de minute de joc, împotriva lui FC Argeș.

Din acest motiv, Ovidiu Ioanițoaia a concluzionat că „semifinalele au semănat ca două picături de apă. A doua s-a încheiat tot după executarea penalty-urilor și după prelungiri, a câștigat din nou echipa în deplasare, care teoretic era favorită, și vom avea o finală Universitatea contra Universitatea”.

„Meciurile au fost foarte echilibrate, deși nu de un nivel tehnic ieșit din comun. Spectacolul a venit mai mult din faptul că rezultatul a stat sub semnul întrebării până în ultima clipă, dovadă că Universitatea Craiova a reușit să egaleze abia în minutul 118. Dar nu s-a jucat fotbalul cel mai bun.


Pe de-o parte, este vorba despre o miză deosebită. Pe de altă parte, ne apropiem de finalul stagiunii și jucătorii acuză și ei asta. S-a văzut în special la Dinamo ieri. Cam după minutul 105, jucătorii abia mai stăteau în picioare, păreau o echipă sleită.

Dar una peste alta, Craiova a controlat jocul. Eu cred că a meritat să se califice, dar trebuie să ținem cont că Dinamo nu numai că a dat o replică deosebită, dar a avut și ghinion... Să iei gol în minutul 118 și să pierzi în prima jumătate de oră doi titulari, pe Mărginean și Opruț”, a adăugat experimentatul gazetar.

Ovidiu Ioanițoaia, concluzii după Dinamo - Craiova: „Câțiva jucători au dezamăgit, în special Pușcaș”


Directorul GSP consideră că unii jucători ai lui Dinamo nu s-au ridicat la nivelul antrenorului. Și a ținut să-l evidențieze pe George Pușcaș:

„V-am auzit că-l lăudați pe Kopic în emisiune. Eu l-am lăudat tot timpul. Și ieri a jucat inteligent, dar, din păcate, au fost câțiva jucători care au dezamăgit, în mod special Pușcaș. Sigur, trebuie să manifestăm înțelegere față de Pușcaș, care nu are continuitate. A lipsit atâta vreme, nu e obișnuit cu campionatul României, dar perioada lui de acomodare se prelungește în mod inexplicabil.

Ieri nu a reușit să țină de nicio minge, nu a reprezentat niciun fel de pericol pentru careul Craiovei. A venit de o lună. De ce l-au adus, ca să joace campionatul următor?

De 2-3 ori a fost pe punctul de a scăpa și a fost depășit net de adversarul direct. Dacă ești vârf, ai 46 de selecții și 11 goluri în echipa națională, mă aștept să câștigi măcar un duel 1 contra 1. Nu a câștigat niciunul! (...)

Mă așteptam mai mult și de la Cîrjan, deși la ratarea imensă a lui Pop centrarea a venit de la el. În rest, nu m-a impresionat cineva în mod special dintre români. Mora a făcut o partidă foarte bună”.

Una peste alta, nu cred că poate fi contestată calificarea Craiovei, care a fost o echipă nițel mai bună decât Dinamo, după cum și U Cluj a fost nițel mai bună decât FC Argeș. Avem o finală care se anunță care pe care, echilibrată în general. E clar că trofeul va rămâne undeva în provincie, după cum eu cred că și titlul de campioană va merge în provincie

Să mai observăm că 3 dintre cei 4 antrenori din semifinalele Cupei sunt străini, ceea ce nu e o notă foarte bună pentru antrenorii noștri. Kopic este un antrenor care știe fotbal, s-a văzut și ieri, în momentul în care a jucat cu 3 stoperi

- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.