International   •   Campionate   •   LA LIGA

Real Betis - Real Madrid, duel în runda 32 din La Liga » „Galacticii”, în urmărirea Barcelonei

Real Betis - Real Madrid, duel în runda 32 din La Liga / foto: Getty Images

Articol de Mihai Șovei   —  vineri, 24 aprilie 2026

Real Betis și Real Madrid se întâlnesc în această seară, de la ora 22:00, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 32 din La Liga. Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe programele Prima Sport 2 și Digi Sport 2.

„Galacticii” speră să obțină un rezultat care să îi mențină în urmărirea Barcelonei, liderul din clasament. În acest moment, distanța dintre cele două echipe este de 9 punte, cu 6 etape rămase de disputat.

LIVE 22:00 » Real Betis - Real Madrid


Echipele probabile la Real Betis - Real Madrid:

Real Betis: Valles - Bellerin, Bartra, Natan, Rodriguez - Amrabat, Roca - Antony, Fornals, Ezzalzouli - Hernandez

Antrenor: Manuel Pellegrini

Real Madrid: Lunin - Alexander-Arnold, Rudiger, Huijsen, Carreras - Valverde, Bellingham, Tchouameni, Diaz - Vinicius, Mbappe

Antrenor: Alvaro Arbeloa

Arbitru: Cesar Soto Grado

Stadion: Estadio de La Cartuja, Sevilla


„Galacticii”, în urmărirea liderului FC Barcelona

Real Betis a suferit o dezamăgire în Europa League săptămâna trecută, fiind eliminată în sferturile de finală de Braga, dar a revenit cu o victorie în La Liga marți seară, înregistrând o victorie cu 3-2 în deplasare cu Girona.

Real Madrid a fost eliminată din Liga Campionilor de Bayern Munchen săptămâna trecută, tot în faza sferturilor, dar a câștigat ultimul meci jucat în La Liga, 2-1 pe teren propriu contra lui Deportivo Alaves.

În meciul tur dintre cele două, „galacticii” s-au impus cu un neverosimil 5-1.

Cu 6 etape înainte de finalul stagiunii din La Liga, Real Madrid se află pe locul 2, la 9 puncte sub liderul FC Barcelona. Cele două mari rivale se vor întâlni pe 10 mai, în El Clasico.

Cei 2 antrenori au prefațat duelul din seara aceasta.

Echipa noastră este într-o formă bună, foarte conștientă de miza jocului. Am spus-o mereu: este important să fim puternici în ambele scenarii, fie că este vorba de calificarea în Europa sau de câștigarea La Liga. Acum trebuie să încercăm să terminăm aceste șase meciuri în forță, țintind spre calificarea europeană în sezonul viitor.



- Manuel Pellegrini, antrenor Real Betis

Obiectivul meu principal nu ar trebui să fie să motivez jucătorii de la Real Madrid. Dacă există un lucru pe care un jucător de la Real Madrid trebuie să îl aibă, este un simț puternic al exigenței față de sine. Principala mea preocupare este să-i pregătesc pentru ceea ce vor întâlni pe teren. Adversarii care ne înfruntă au o motivație specială atunci când joacă împotriva lui Real Madrid. Trebuie să purtăm acest tricou cu mândrie și să înțelegem ce reprezintă.



- Alvaro Arbeloa, antrenor Real Madrid

Clasamentul din La Liga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.