Sporturi   •   Olimpiada 2008   •   JOCURILE OLIMPICE

Află ce au făcut sportivii români astăzi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 19 august 2008

Ionela Târlea s-a calificat în turul doi la 200m şi Felicia Ţilea Moldovan a ajuns în finala probei de aruncare a suluţei.

Monica Stoian a terminat pe locul 40 din 54 la aruncarea suliţei şi nu a acces în finală.

Handbal: Fetele lui Gheorghe Tadici au jucat cel mai important meci al lor împotriva selecţionatei Ungariei, un meci de totul sau nimic, terminat cu scorul de 34-30 pentru Ungaria.

Viorica Ţigău a fost eliminată în calificări la săritura în lungime după ce a terminat pe locul 11.


Petru Toarcă a fost învins de georgianul Besarion Gochashivili la lupte libere.

Elizabeta Samara a învins-o pe Fen Yang şi a trecut în turul doi la tenis de masă, unde a fost învinsă de Viktoria Pavlovici, scor 1-4.

Florin Mironcic a terminat pe locul doi în seria din care a făcut parte, la canoe simplu 500m, cu timpul de 1:48.608. Acest timp îi permite accesul în semifinale.

Iosif Chirilă şi Andrei Cuculici au plecat de pe culoarul favoriţilor, cel cu numărul 5. Şi au terminat pe locul 4, calificîndu-se în semifinale la canoe dublu 500m. Timpul scos de români este 1:42.306. Locurile 1-3 se califică direct în finală, în timp ce locurile 4-7 au mers în semifinale.


Gabriela Drăgoi a evoluat în finală la bîrnă şi a primit nota 15,625 cu care s-a clasat pe locul 5.



Clasamentul este:

1. S. Johnson 16,225

2. N. Liukin 16,025

3. F. Cheng 15,950

4. A. Pavlova 15,900

5. G. Drăgoi 15,625

6. Li Shanshan 15,300

7. K. Afanasyeva 14, 825

8. K. Tsurumi 14,450

Box: Georgian Popescu boxează cu Ugas Yordenis în sferturile categoriei 60 kg. Georgian Popescu - Ugas Yordenis 7-11. Drumul României spre o medalie la box se opreşte aici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.