Fotbal   •   Liga 2   •   PLAY-OFF

Final în Chindia Târgoviște - FC Voluntari, în play-off-ul Ligii 2 » Succes uriaș în lupta pentru promovarea directă în Superliga

Chindia Târgoviște - FC Voluntari // foto: Facebook

Articol de Maria Olteanu   —  sâmbătă, 25 aprilie 2026

Etapa a 6-a din play-off-ul Ligii 2 continuă sâmbătă, când sunt programate două meciuri. Primul joc al zilei, Chindia Târgoviște - FC Voluntari, s-a terminat cu succesul ilfovenilor, scor 2-1, care pun în cont trei puncte extrem de importante și vin la doar două lungimi de Sepsi, locul 2, cel care duce direct în Superliga.

În prima confruntare din etapa a 6-a a play-off-ului în liga secundă, FC Bihor Oradea a câștigat în ultima secundă, pe teren propriu, cu Sepsi OSK, scor 3-2.

Meciul de sâmbătă era important în special pentru ilfoveni, care au profitat de pasul greșit al celor de la Sepsi, pentru a se apropia de locul al doilea, cel care promovează direct în Superliga. De partea cealaltă, Chindia, care încă speră la baraj, a ajuns la al șaptelea eșec consecutiv.

FC Voluntari, succes uriaș în lupta pentru promovarea directă în Superliga


FC Voluntari a deschis rapid scorul la Târgoviște, în minutul 3, prin Mihai Roman, care a reluat din prima din careul mic, de lângă doi fundași adverși, după o centrare foarte bună trimisă de Ion Gheorghe din flancul drept.

Chindia a primit o a doua lovitură doar patru minute mai târziu, când Brumă a comis henț în propriul careu la șutul lui Doru Andrei, iar arbitrul a arătat punctul cu var. FC Voluntari a avut șansa de a-și dubla avantajul după doar 8 minute de la start, însă Ion Gheorghe a executat slab, iar portarul Contra a intuit colțul și a respins, ținându-și echipa în viață.

Oaspeții, cu un gol în față pe tabelă, au continuat să preseze, iar până la capătul primului sfert de oră au mai înscris o dată. Matko Babic a trimis mingea în poartă cu o execuție din interiorul careului, însă reușita lui a fost anulată după semnalizarea țușierului. Reluările au arătat însă că faza a fost una la limită.

În prelungirile primei reprize, FC Voluntari s-a desprins până la urmă la 2-0, după ce Mihai Roman a semnat „dubla”. Faza a semănat foarte mult cu reușita de la primul gol. Cvek a centrat pe jos din flancul drept, iar atacantul a apărut la prima bară și a reluat simplu, cu latul, din apropiere, stabilind scorul pauzei.


În minutul 74, Chindia a redus din diferență și a reaprins partida prin Robert Necșulescu, care, în ciuda înălțimii, a reluat spectaculos cu capul, după o centrare venită din partea stângă, dinamitând ultimul sfert de oră al confruntării.

S-a terminat până la urmă 2-1 pentru FC Voluntari, care face un pas uriaș în lupta pentru promovarea directă în Superliga, având în acest moment 55 de puncte, cu două sub Sepsi, care ocupă poziția a doua.

De partea cealaltă, la Chindia criza se prelungește, echipa suferind al șaptelea eșec la rând.

Clasamentul din play-off-ul Ligii 2

FINAL » Chindia Târgoviște - FC Voluntari 1-2

  • Click AICI pentru mai multe detalii și statistici

  • Au marcat: Necșulescu 73 / M. Roman 3, 45+1

  • Ion Gheorghe a ratat un penalty în minutul 8 al partidei

  • Babic a marcat pentru 2-0 în minutul 14, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. Pe reluări, însă, s-a văzut că jucătorul Voluntariului era în poziție regulamentară

Chindia Târgoviște - FC Voluntari, echipele de start

Chindia: M. Contra – Martac, Celea, Mboumbouni, Brumă, Honciu, Doukoure, Bg. Petre, Popadiuc, Pesic, Doumtsios

Rezerve: Isvoranu – Munoz, Bilali, Pandele, Rob. Necșulescu, Mig. Constantinescu, Roșu, R. Mihai, D. Florea

Antrenor: Nicu Croitoru

FC Voluntari: Al. Maxim – R. Crișan, Dumbrăvanu, Gîț, Șuteu, Cvek, D. Andrei, I. Gheorghe (cpt.), Guțea, Babic, Mih. Roman

Rezerve: Chioveanu – Merloi, Schieb, Haită, Petculescu, Onișa, Vencu, Tolea, Dan. Toma

Antrenor: Florin Pîrvu

  • FC Voluntari a câștigat cu 2-0 meciul cu Chindia, la Târgoviște, în sezonul regulat;

  • Ilfovenii au câștigat și în turul play-off-ului din Liga 2, scor 5-1

Ce au spus cei doi antrenori înainte de meci

Suntem în fața unui meci important, începem returul. Cunoaștem Chindia, așa cum și ea ne cunoaște pe noi. E un meci important, pe care l-am pregătit foarte bine. Mergem acolo cu gândul la victorie.



Vrem să păstrăm parcursul bun din prima parte a play-off-ului. M-au mulțumit rezultatele, iar jocul îl mai putem îmbunătăți. Suntem atenți și concentrați, luăm meci cu meci și vedem la final unde vom fi.



Mă bucură că nu avem accidentați, suntem în formulă completă. Mergem încrezători, nu va fi ușor, dar sperăm să fie bine pentru noi.



Avem un obiectiv clar de la început, iar băieții au înțeles că asta trebuie să fie mentalitate și strategia de aici. Avem o mentalitate bună, băieții se pregătesc foarte bine și vom vedea ce va fi.Avem încredere și pentru următoarele meciuri, să scoatem cât mai mult din ele



- Florin Pîrvu, antrenor FC Voluntari

E un meci în care se întâlnesc două echipe cu evoluții diametral opuse. Pe de o parte, echipa din Voluntari, cu cele mai bune rezultate, patru victorii și un rezultat de egalitate până acum în play-off, iar noi, din păcate, nu am avut nici evoluțiile, nici rezultatele pe care le așteptam.



Rezultatul de la Oradea schimbă datele problemei. În momentul acesta, Voluntari e obligată să câștige pentru a veni la două puncte de Sepsi și a se menține în lupta pentru promovarea directă. Pe de altă parte, și noi ne dorim cu toată tăria să schimbăm imaginea lăsată în ultima vreme, ca joc și ca rezultate.



Să continuăm ce am început cu Sepsi și mai ales să câștigăm! Este momentul să demonstrăm că ne merităm locul în play-off, că nu suntem cu nimic mai prejos decât celelalte competitoare. Cred că potențialul jucătorilor este cu totul altul și sper ca mâine să facem tot ce ne stă în putință pentru a demonstra acest lucru



- Nicolae Croitoru, antrenor Chindia, pentru liga2.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.