Fotbal   •   Liga 1   •   RĂZBOI

„E din ce în ce mai aproape” » Drona prăbușită la Galați l-a speriat și pe fostul lider al vestiarului

Autoritățile au izolat perimetrul în care drona rusească s-a prăbușit. Ulterior, aceasta a fost detonată / Captură

Articol de Remus Dinu   —  sâmbătă, 25 aprilie 2026

Valentin Ștefan, 58 de ani, liderul Oțelului Galați din anii '90, a discutat cu Gazeta Sporturilor despre evenimentul care a alertat astăzi comunitatea, prăbușirea unei drone rusești încărcate cu explozibil într-un cartier de la marginea orașului. Evenimentul nefericit s-a soldat doar cu pagube materiale, iar aparatul de zbor a fost detonat ulterior de autorități.

Locuitorii din Galați au avut de-a face cu o sperietură în toată regula în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Urmare a unui nou val de atacuri la graniță, o dronă Geran-2 de fabricație rusească a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit într-o curte din zona Bariera Traian din Galați. Conform Ministerului Apărării, drona avea la bord încărcătură explozivă!

Aflat la Galați, Valentin Ștefan, fostul mijlocaș al Oțelului din urmă cu trei decenii, a relatat discuțiile pe care le-a avut cu apropiații care locuiesc în zona direct afectată și a explicat apoi cum percepe amenințările tot mai dese cu care se confruntă localitățile românști învecinate cu Ucraina.


„Și eu sunt îngrijorat, parcă vine din ce în ce mai aproape”

„S-a întâmplat într-un cartier mărginaș, în zona Barierei Traian. E o zonă locuită de mulți oameni, e un cartier în care sunt și vile, sunt și blocuri.

Am vorbit și eu cu prieteni care stau acolo, înțeleg că s-a creat o panică în momentul în care au început să-i alerteze pe localnici. Cei din jurul acelei case s-au cam speriat, nu știau dacă are sau nu explozibil drona, mai era și Poliția care bătea din poartă în poartă. Dar bine că nu s-a întâmplat nimic, am văzut pe net că au detonat-o.

Doamne ferește, sper să nu se mai petreacă astfel de nenorociri, știu eu ce se poate întâmpla?!


Și eu sunt îngrijorat, toți sunt așa, parcă vine din ce în ce mai aproape (n.r. amenințarea războiului), dar sperăm să nu se întâmple ceva mai grav și să nu fie nici măcar incidente de genul acesta, care creează panică și alte tensiuni.

Nu e confortabil să simți starea asta de nesiguranță și pericol, să fii nevoit să lași tot și să părăsești casa”, a spus Valentin Ștefan, în dialog cu GSP.ro.

Valentin Ștefan a fost premiat recent de Oțelul pentru întreaga activitate. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Valentin Ștefan, legendă printre gălățeni

  • 58 de ani 
  • mijlocaș defensiv
  • a evoluat la Dunărea Galați, Oțelul, Omonia, CSM Reșița și Anagennisi Derynia 
  • a adunat 186 de meciuri în Liga 1 și 46 de goluri 
  • a strâns două meciuri la națională, 8-1 cu Liechtenstein și 3-0 cu Macedonia
  • a jucat cu Oțelul de două ori în Cupa UEFA 

MApN: „Drona a lovit un atelier dintr-o gospodărie și un stâlp de electricitate de pe domeniul public”

În cursul zilei, Ministerul Apărării a oferit precizări despre drona rusească model Geran-2 plină cu explozibil care a căzut în Galați

„Un incident grav a avut loc astăzi, 25 aprilie, când o dronă folosită de Federația Rusă împotriva infrastructurii civile din Ucraina a pătruns neautorizat în spațiul aerian național și a avariat proprietatea privată și publică.

Radarele MApN au detectat, în jurul orei 2:00, un atac cu drone al Federației Ruse în proximitatea frontierei cu Ucraina, la nord de Dunăre. Centrul Aerian de la Torrejon din Spania a ordonat ridicarea a două aeronave britanice Eurofighter Typhoon din Serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită de la Baza 86 Aeriană Borcea.

Radarele de la sol au urmărit un număr de 15 drone în spațiul aerian ucrainean, care au intrat în picaj în zona localității Reni, unde au fost pierdute de pe radar, după care s-au raportat explozii pe teritoriul ucrainean. Una din drone a continuat zborul la joasă înălțime deasupra lacului Brateș și a lovit un atelier dintr-o gospodărie și un stâlp de electricitate de pe domeniul public”, a transmis MApN, potrivit Libertatea.

Sursa citată notează că autoritățile au evacuat 217 de persoane din 110 locuințe aflate în proximitatea gospodăriei în care au picat fragmentele de dronă, în timp ce pentru persoanele vulnerabile au fost mobilizate echipaje SMURD, dotate cu terapie intensivă mobilă.

Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional. O condamn fără rezerve și cer ferm Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.



Aceste incidente sunt o consecință a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și generează riscuri pentru securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic.

- Ilie Bolojan, prim-ministrul României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.