International   •   Stranieri   •   TURCIA

Mirel Rădoi, prima reacție, după startul dezastruos la Gaziantep: „Dezamăgitor”

Mirel Rădoi // FOTO: gaziantepfk.org

Articol de Cosmin Nistor   —  sâmbătă, 25 aprilie 2026

Formația pregătită de Mirel Rădoi, Gaziantep, a fost surclasată, 0-3, pe terenul lui Eyupspor, într-un meci din cadrul etapei a 31-a din campionatul Turciei. A fost primul meci pentru tehnicianul român pe banca turcilor.

Antrenorul care a plecat de la FCSB după doar cinci meciuri a vorbit despre prestația echipei sale și despre greșelile care au dus la acest eșec dur.

Mirel Rădoi, după debutul eșuat la Gaziantep: „Am venit să luăm cele 3 puncte”

„Rezultatul nu a fost cel pe care îl așteptam. Am venit aici să obținem cele trei puncte, dar nu am reușit. Privind jocul, pot spune că am avut patru ocazii clare de a marca.


Dacă am fi fructificat aceste șanse, lucrurile ar fi putut sta diferit. Analizând golurile pe care le-am primit, trebuie să ne corectăm greșelile cât mai repede.

Trebuie să învățăm din erorile noastre. A fost un meci dificil și dezamăgitor pentru noi”, a declarat Rădoi, potrivit trt.spor.tr.

Urmează duelul cu Beșiktaș

După această înfrângere, Gaziantep rămâne la mijlocul clasamentului, pe locul 10. Pentru echipa lui Mirel Rădoi urmează un examen foarte greu. Pe 1 mai, Gaziantep primește vizita lui Beșiktaș, ocupanta locului 4 și una din cele mai importante echipe din Turcia.


  • După doar o lună și jumătate, Mirel Rădoi s-a despărțit de FCSB, în urma unui mandat extrem de scurt. „Divorțul” a fost oficializat marți, prin comunicate publicate atât de clubul roș-albastru, cât și de Gaziantep, pe rețelele de socializare. În acest scurt mandat, Rădoi a bifat cinci meciuri pe banca FCSB: trei victorii (4-0 cu Oțelul, 1-0 cu UTA și 3-2 cu Farul), un egal (0-0 cu Metaloglobus) și o înfrângere (2-3 cu FC Botoșani).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.