Sporturi   •   Altele   •   40 DE ANI DE LA CERNOBÎL

Imagini ca din filmele de groază la stadionul-fantomă din Pripyat, la 40 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl

+44 Foto
Orașul Pripyat, Ucraina, în 2024 / FOTO: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 26 aprilie 2026

Azi, 26 aprilie 2026, se împlinesc 40 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl, o tragedie fără precedent pentru Europa. În 1986, în urmă cu fix patru decenii, la ora locală 01:23, reactorul numărul patru al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl a explodat, cauzând cel mai mare dezastru nuclear din istorie. 

Distrugerile au fost unele uriașe, acoperișul de 1.000 de tone a fost aruncat în aer, învelișul de grafit a luat foc și 190 de tone de substanțe radioactive au fost transportate în aer pe distanțe imense, motiv pentru care suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate.

Cifrele bilanțului? Absolut dezastruoase: 300 km pătrați interziși oricărei activități umane, un oraș cu 49.000 de oameni abandonat, 254 de morți, 600.000 de oameni afectați de radiații.

În mijlocul dezastrului a rămas și stadionul desprins parcă din filmele de groază, arena „Avanhard” din Pripyat, în paragină după tragedia care a zguduit secolul 20.


Imagini SF cu stadionul abandonat din Pripyat

+44 Foto
Imagini din Pripyat, Ucraina, anul 2025 / FOTO: Imago

Natura a pus stăpânire pe construcția abandonată din cauza dezastrului de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986. În 1979, municipalitatea din Pripyat construia un nou stadion pentru echipa locală FC Stroitel. Explozia reactorului nuclear de la Cernobîl, tragedia care a oprit cursul firesc al vieții în regiune, a transformat total arena.

Astăzi, la 40 de ani distanță de la dezastru, stadionul arată unic și înspăimântător în același timp. Acolo unde ar fi trebuit să se regăsească porțile și gazonul a crescut o adevărată pădure. Copacii și-au făcut loc și printre betoane, în toate sectoarele tribunei.


Fotografi din întreaga lume, cei mai curajoși dintre ei, se aventurează aici pentru a surprinde imagini unice, an de an.

Pripyat, oraș aflat aproape de granița cu Belarus, avea o populație de aproape 50.000 de oameni în momentul tragediei de la Cernobîl.

Tragedia uriașă de la Cernobîl, în cifre

  • Cei 45.000 de locuitori din Pripiat, oraşul aflat la doar 1,5 kilometri de centrala de la Cernobîl, au fost evacuați abia la 36 de ore de la producerea accidentului, în după-amiaza zilei de 27 aprilie 1986;

  • Până în 5 mai, toți cei care locuiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar în decurs de 10 zile, în total 130.000 de persoane din 76 de localităţi au fost evacuate, iar teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere;

  • Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer;

  • Actualul Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 % din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul său, dar în total peste 5,5 milioane de persoane, ucraineni, belaruşi şi ruşi, au avut de suferit în urma catastrofei;

  • A fost declarat cel mai mare dezastru nuclear din istorie, iar estimările sunt că la nivel mondial au murit aproape 1,5 milioane de oameni din cauza radiațiilor provocate de explozie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.