International   •   Campionate   •   PSG

Parizienii cad ca spicele! Acum, Hakimi și Lucas Hernandez

Achraf Hakimi / Foto: GettyImages

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 26 aprilie 2026

Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, are probleme de personal înaintea semifinalei-tur cu Bayern, din Liga Campionilor.

PSG a trecut cu bine peste repetiția generală dinaintea primului „șoc” cu Bayern: 3-0 în deplasare cu Angers. Dar după Vitinha, antrenorul Luis Enrique a mai pierdut doi jucători importanți: Achraf Hakimi și Lucas Hernandez.

Achraf Hakimi a simțit un disconfort după un sprint

Hakimi a trebuit să fie înlocuit la pauză. În mai multe rânduri, în prima repriză, fundașul-dreapta marocan a avut nevoie de intervenția staff-ului medical. Motivul? După un sprint mai lung, în minutul 35, el a simțit un disconfort și s-a ghemuit. A continuat să joace, însă la reluare n-a mai revenit de la cabine.


Nu e clar ce problemă are și nici dacă va fi refăcut până marți, pentru a fi în primul unsprezece contra lui Bayern. Hakimi nu este însă singurul care-i provoacă îngrijorare lui Luis Enrique. Lucas Hernandez a făcut semne în mai multe rânduri că-l supără coapsa, iar la pauză a rămas și el la cabine.

Luis Enrique despre accidentările lui Achraf Hakimi și Lucas Hernandez: „N-am ce să vă spun acum”

După fluierul final, rugat să comenteze accidentările celor doi fundași laterali, tehnicianul spaniol s-a limitat la a spune că „este încă prea devreme să vorbim despre problemele lor. În momentul de față chiar nu vă pot comunica nimic”.

Dintre titulari, el îl mai are indisponibil pe mijlocașul Vitinha. Mijlocașul portughez, unul dintre cei mai buni jucători ai lui PSG în ultimele două sezoane, se confruntă cu o leziune la gleznă și este de asemenea incert pentru duelul cu Bayern, de marți.


Luis Enrique a odihnit mai multe vedete contra lui Angers

Contra lui Angers, Luis Enrique a odihnit mai mulți jucători din primul unsprezece, exact cum a făcut-o și Bayern în meciul câștigat la Mainz cu 4-3. Khvicha Kvaratskhelia, Ousmane Dembele și Desire Doue, spre exemplu, n-au fost utilizați deloc.

Cu toate astea, liderul Ligue 1 n-a avut nicio problemă în a-și apropia victoria. Kang-in (min. 7), Mayulu (39) și Beraldo (52) au rezolvat problema celor trei puncte și nici măcar eliminarea lui Goncalo Ramos (min. 74) n-a pus în pericol scorul stabilit în minutul 52.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.