Alexandru Dobre (27 de ani) are cel mai bun sezon al carierei, dar șansele să continue la Rapid și din vară sunt mici. Scouterii a două echipe importante din Olanda și Belgia se vor afla diseară pe Arena Națională.
În plin „război” cu Constantin Gâlcă, Alexandru Dobre rămâne un om de bază al echipei din Giulești. Chiar dacă tehnicianul l-a tras pe dreapta pentru ultimul meci din Superligă cu Universitatea Craiova, când a jucat doar 24 de minute, atacantul de 27 de ani e pe radarul mai multor echipe din Europa.
Scouterii vin pentru Alex Dobre la Dinamo - Rapid
Chiar dacă nu se mai află în grațiile lui Gâlcă, Alex Dobre și-a anunțat deja impresarul că vrea să plece de la Rapid în vară, în primul rând dacă Gâlcă va mai rămâne pe banca tehnică a echipei.
Din informațiile GSP.RO, la meciul din această seară de pe Arena Națională, două echipe din Olanda și Belgia și-au trimis oamenii la București.
„Sunt deja în România, iar diseară au locuri la lojă!”, sunt informațiile Gazetei Sporturilor. „Nu e niciun secret, se știe despre interesul pentru Alex. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în perioada viitoare”, mai sună informațiile GSP.
3,2 milioane de euroeste cota de piață pe care Alexandru Dobre o are în acest moment, conform siteului de specialitate transfermarkt.com
Heerenveen și KVC Westerlo, cu ochii pe Dobre
În cele 35 de meciuri jucate în actualul sezon de Superligă, Dobre a marcat de 15 ori, fiind omul cu golul în Giulești. Conform unui raport de scouting, fotbalistul de 27 de ani „joacă bine în tranziție rapidă și spații, are fizic bun și poate duce dueluri”.
Pe lângă interesul deja manifestat de FC Utrecht pentru Dobre, acesta se află și pe radarul celor de la Heerenveen.
Alexandru Dobre (dreapta), în Rapid - U Cluj // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)„Dobre are referințe foarte bune pentru formațiile din Olanda. Joacă direct, mult pe tranziție, folosesc extreme rapide și verticale, iar Dobre ar face față cu brio în campionatul Olandei”, spun cei care îi însoțesc pe scouteri la București.
În ceea ce privește formația din Belgia interesată de Alex Dobre, din informațiile GSP ar fi vorba de KVC Westerlo, formație care a primit referințe bune despre internaționalul român.
Contractul lui Alexandru Dobre cu Rapid este valabil până la finalul sezonului 2026-2027. Ceea ce înseamnă că despărțirea de Giulești s-ar putea face doar în urma unui transfer pe bani.
{{text}}