Era idolul lui Dobrin! Cine a fost misteriosul Pericle Valeca, fotbalistul uitat al României, care uimea având un singur ochi: „Te năucea cu driblingurile”

Cine a fost Pericle Valeca, primul mare „magician” al Piteștiului și omul de la care s-a inspirat Nicolae Dobrin? O vedetă a anilor '40-'50 pe plan local, Valeca a impresionat în tricoul lui Sporting și Dinamo Pitești, în echipa din care mai făcea parte, printre alții, și celebrul Leonte Ianovschi. Gazeta Sporturilor îi relatează povestea neștiută în rândurile de mai jos.

Înființat în 1953, Dinamo Pitești, actualul FC Argeș, era unul dintre cluburile în vogă la jumătatea secolului trecut, inegalabilul Nicolae Dobrin fiind omul care a plasat definitiv Piteștiul pe harta fotbalului românesc. Înaintea „Gâscanului”, au mai existat însă și alte nume din folclorul fotbalului argeșean despre care aproape că nu se mai vorbește deloc astăzi.

Înaintea lui Dobrin a fost Pericle Valeca

Una dintre figurile reprezentative ale acelor ani a fost Pericle Valeca, fotbalistul despre care se spune că a fost idolul puștiului Nicolae Dobrin.

Format la Sporting Pitești, o divizionară secundă care a activat încă de dinaintea lui Dinamo Pitești, Valeca, de meserie inter, iar mai apoi extremă, s-a numărat printre talentele provenite de la Sporting pe care Dinamo Pitești le-a importat în bloc la începutul anilor '50, alături de Leonte Ianovschi, Leață, Boldizar, Gh. Popescu, Basarabescu, Marinică Mayer, Puiu Stănciulescu și alții.

Sporting ocupă o pagină aparte din istoria Piteștiului, fiind considerată echipa fanion a orașului de dinainte de război.

Înzestrat cu calități care l-au propulsat imediat în atenția publicului piteștean, Pericle Valeca, născut pe 22 septembrie 1927, era considerat, conform multora dintre sursele locale consultate, printre cei mai valoroși fotbaliști din echipa respectivă, chiar dacă mențiunile despre el sunt puține în zilele noastre.

Despre Pericle Valeca, supranumit „primul mare star al Piteștiului”, se știe că impresiona jucând cu un singur ochi, din cauza unei probleme oculare grave cu care s-a confruntat în tinerețe, pe care căpătatat-o pe în august 1947.

Într-o consemnare mai veche despre el, se nota cum, în ciuda handicapului său fizic, Pericle Valeca „năucea apărările adverse cu driblingurile sale”.

Pe paginile de Facebook ale suporterilor, Cosmin, un fan al „vulturilor violeți”, relata în 2021, din poveștile tatălui său, că, „dacă nu-și pierdea un ochi în urma unei puternice infecții, Pericle Valeca ar fi ajuns primul Dobrin al orașului, deoarece a fost primul produs de gală al «Maracanei» din Lunca Argeșului”.

Mențiunile despre Pericle Valeca sunt limtate și în presa vremurilor, mai ales că acesta a avut o carieră scurtă. Cu toate acestea, ziarul „Sportul” din 14 aprilie 1946 amintea despre un hat-trick reușit de Valeca într-un amical cu o echipă din București.

„În ziua de duminică, 14 aprilie, merituoasa grupare bucureşteană Orpheus, alcătuită din greci, a făcut deplasare la Piteşti, unde a întâlnit într-un meci de fotbal campioana locală Sporting Club, rezultatul fiind 3-3. Întâlnirea a atras un public numeros, care a urmărit un fotbal de calitate, presărat în cursul celor 90 de minute cu faze dinamice.

Cu toată dominarea bucureştenilor, gazdele au contracarat, reuşind să egaleze de două ori. Performanţa clubului elen merită a fi elogiată, cunoscută fiind clasa ridicată a fotbalului piteştean, care deseori a reuşit să îngenuncheze echipe divizionare din capitală”. Au marcat, pentru Orpheus, Humis (2) şi Ciavdaridis, iar pentru localnici, Pericle Valeca (3)”.

O contribuție importantă asupra carierei lui Pericle Valeca a avut-o Jean Lăpușneanu, fostul portar al României din perioada interbelică, devenit antrenorul lui Sporting și Dinamo Pitești. Acesta a fost, între 1942 și 1943, selecționerul primei reprezentative, în tricoul căreia evoluase la Mondialul din 1930.

Născut la finalul anilor '20 și retras timpuriu din activitate, urmele lui Pericle Valeca s-au pierdut după ce drumurile sale nu s-au mai intersectat cu fotbalul. Se presupune că a murit în 1992, la vârsta de 65 de ani.

Nici jucătorii Argeșului prezenți la primul titlu din istorie nu-și aduc aminte prea multe detalii despre Valeca:

„Când am venit eu, deja nu mai era. Știu și eu povești din auzite, știu că, într-adevăr, avea un defect la un ochi, dar se știu puține, mai ales că, din păcate, nu mai e nimeni în viață din acea echipă”, ne-a declarat Vasile Stan, 81 de ani, portarul Argeșului din meciul cu Real Madrid, din 1972.

Am discutat, însă, cu Vasile Florescu, unul dintre fotbaliștii importanți pe care Dinamo Pitești i-a avut la începutul anilor '60, sosit în Trivale chiar din curtea „surorii” Dinamo București. În vârstă de 88 de ani, Sile Florescu, coechipier cu Dobrin, și-a amintit imediat de numele și cariera lui Pericle Valeca:

„Mi-l amintesc pe Pericle, era un om deosebit! Noi, când am venit la Pitești în 1959, de la Dinamo București, i-am găsit aici pe Pericle și pe alți câțiva jucători din fosta echipă care era la Pitești înaintea noastră, ei erau piteșteni de-ai locului.

Mi-amintesc și de Marinică Mayer, un jucător minuscul, «mărunțel», dar viguros, jucător foarte bun. Ăștia doi erau «tartorii» echipei, «patronii» echipei, cei mai buni, cum ar veni. Iar Pericle era un jucător deosebit. L-am văzut, dar am făcut-o foarte rar, n-aș putea să vă spun nici eu chiar atât de multe lucruri despre el.

N-avea un ochi, a avut un accident, vedea doar cu unul. Din cauza asta n-a ajuns mai sus, bineînțeles. Putea să ajungă la nivelul fotbaliștilor valoroși care au urmat”, a precizat Vasile Florescu, pentru Gazeta Sporturilor.

Mai mult, Alexandru Fieraru, manager de comunicare în digital la FC Argeș și pasionat de poveștile vintage ale fotbalului piteștean, a pus la dispoziția Gazetei datele pe care le are colectate despre misteriosul Pericle Valeca.

Iată principalele curiozități legate de acesta, furnizate de Fieraru:

- „În timpul războiului (1944-1945), juca în meciuri amicale la Sporting Pitești. În 1946, există o mențiune despre el potrivit căreia ar fi cel mai bun tânăr din echipă și că joacă extremă stânga”.

- Sezonul 1947- 1948. Piteștenii nu s-au putut baza în acest început de campionat pe Pericle Valeca, una dintre vedetele echipei. Din păcate, talentatul atacant şi-a pierdut vederea la un ochi în urma unei infecţii. Într-un ultim consult, medicii specialişti au găsit de cuviinţă că ar fi cazul să se facă o nouă intervenţie chirurgicală, garantându-i că se va putea întoarce pe terenul de joc. El a revenit în teren înainte de începerea returului Diviziei B”.

- „ El a jucat doar la Sporting până în 1953, când cei mai buni jucători au trecut la Dinamo Pitești. De menționat că Sporting a purtat mai multe nume în perioada aceea (Industriile Textile Pitești, Țesătoria Română Pitești, Flamura Roșie Pitești, Flacăra Pitești)”.

„L-a lovit o minge udă cu șiret în ochi. S-a umflat, apoi, la câteva zile, au mers într-o deplasare cu un camion. Ei, stând în remorcă, zona lovită s-a umflat tare de la vânt. A făcut infecție și a fost trimis la București în stare gravă. În final, i-au extirpat ochiul”.

„Emerich Vogl voia să-l ia la Juventus București chiar în săptămânile când s-a întâmplat nenorocirea.

„Se spune că în '47, atunci când România a jucat cu Ungaria în Cupa Balcanică (se juca și România B vs. Ungaria B și Romania Juniori vs Ungaria Juniori), ar fi fost selectionat. Dacă nu se «rupea», ar fi fost primul jucător provenit de la o echipă din Argeș care mergea la un lot național. În lot era un argeșen, Traian Ionescu, dar acesta tocmai se transferase la Juventus București de la Sporting Pitești. Asta certifică și faptul că Vogl a vrut să îi ia pe amândoi la Juventus - pe T. Ionescu si Pericle Valeca.

- „În 1956, a mers la Flacăra Leordeni, acolo unde îl regăsim ca marcator în meciul cu Dinamo Pitești II, din iunie 1956. Pe final de carieră, a jucat la Unirea Pitești, în Divizia C”.

- Pe final de carieră, a jucat la Rapid Pitesti, A.S.T.R. Pitești. Încă juca prin '65-'66, pe la echipe de Divizia D”.

„Am citit undeva că Dobrin a spus că i-a fost idol, cred că în cartea lui Tudor Sevastian despre istoria lui FC Argeș”.

Pericle a fost prima mare vedetă a Piteștiului, cel mai iubit până la apariția lui Dobrin. Era «mingicar», marcator.



- Alexandru Fieraru

Scriitorul și istoricul Sevastian Tudor, autorul mai multor cărți despre istoria lui FC Argeș și originile fotbalului piteștean, a reușit să-l intervieveze pe Pericle Valeca în 1991. Ce spunea fostul fotbalist despre afecțiunea suferită la ochi și anii săi de activitate?

„(...) Condițiile erau mai grele decât astăzi. N-aveam echipament corespunzător, n-aveam ghete. În Divizia B se juca mai tare ca în «A». Terenul era zăpăcit, cu gloduri, băltoace, iar mingea nu prea era rotundă, mai bine dai la varză decât în ea, căci nu venea cum trebuie. Dacă te lovea în cap cu șiretul, îți făcea cucui.

Accidentul meu a fost neprevăzut. Am sărit la cap la o minge degajată de portar, un jucător advers m-a împins și mingea mi-a venit cu șiretul în ochi.

Deși eram lovit la genunchi, am intrat în teren, căci jucam cu pasiune. În acel meci, am jucat extremă stânga și antrenorul le-a spus băieților să nu-mi dea mingea, pentru că sunt accidentat. Atunci m-am dus la centru și mi s-a întâmplat accidentul la ochi. Am plecat de pe teren întreg, totuși. N-am simțit prea mult ce mi s-a întâmplat.

După câteva zile, am plecat la Târgoviște la alt meci. În mașina deschisă, am tras curent, după care am început să simt dureri. Doctorii nu prea s-au priceput, eu am neglijat și nu m-am dus la București, la specialiști mai buni, și s-a întâmplat tragedia.

În noaptea de 15 august m-am pomenit cu ochiul umflat și cu dureri groaznice. În acea zi a avut loc reforma monetară (n.r Reforma monetară din 1947, adoptată sub presiunea sovieticilor), fapt care m-a împiedicat să iau legătura cu specialiști oftalmologi, dar care apoi mi-au salvat viața totuși.

Prima intervenție chirurgicală a fost făcută la Pitești de dr. Radu Popescu, fiind îngrijit foarte mult de tehnicianul sanitar Gogu Oprea, cărora le datorez ameliorarea situației. Apoi m-au tratat dr. Blatt, dr. Mihail și dr. Stănoiu, care mi-au redat sănătatea, dar nu și vederea.

Din cauza acestei neșanse a vieții mele, am pierdut probabil selecționarea în echipa națională de juniori, care în octombrie 1947 a învins naționala Ungariei cu 5-0”, îi mărturisea Pericle Valeca scriitorului Sevastian Tudor.

Peri a fost un mare jucător. Știa să dea pase dintr-o bucată, cu precizie, lovea foarte bine balonul, mângâindu-l ca pe o jucărie. După accident, am jucat cu el în echipă. Toți jucătorii îl iubeau foarte mult pentru că era un erou. Un erou în teren, asta a fost Peri! Și a jucat în continuare foarte bine.



În anul 1952, mi-amintesc cum a înscris un gol celebru cunoscutului portar Costică Toma, care apăra poarta echipei CA Câmpulung Moldovenesc.



- Leonte Ianovschi, în cartea lui Sevastian Tudor, „FC Argeș, primul club de fotbal din România postbelică (1953-2021)”

Numele lui Pericle Valeca e menționat și în cartea autobiografică a lui Sebastian Papaiani, scrisă de Annie Muscă.

Totul în contextul în cere regretatul actor, născut la Pitești în 1936, dezvăluia într-un interviu pentru Gazetă că, în tinerețe, a jucat fotbal la câteva echipe „de cartier” din orașul natal - Flacăra Piteşti, CFR Piteşti - unde marele Dobrin „i-a fost copil de mingi”.

ProSport a extras în 2020 mai multe pasaje din volumul dedicat lui Papaiani, unde fostul mare actor vorbea la superlativ despre Valeca:

„(...) Nu l-am uitat pe Bretto, antrenorul meu. Juca fantastic. La meciurile lui, nu-mi stăteau gambele pe loc. Mai era un nume mare atunci: Pericle Valeca, mare golgeter”, relata Papaiani, conform sursei citate.

Fotbaliștii lui Dinamo Pitești îl strigau „Pară” pe Nicolae Dobrin

În 2021, într-un interviu-eveniment acordat Gazetei Sporturilor, regretatul Constantin David „Flencea”, fost coleg cu Nicolae Dobrin la Dinamo Pitești - precursoarea lui FC Argeș - a dezvăluit care era porecla cu care coechipierii i se adresau lui Dobrin.

„Doamne, ferește, nu vreau să mă dau mare, dar Dobrin a crescut lângă noi. Piteștiul era un «satelit» al lui Dinamo.

A fost un jucător foarte tehnic, întotdeauna era util. De ce? Când echipa avea nevoie să se odihnească, toată lumea îi dădea mingea lui «Pară». Ca să se odihnească apărarea sau atacul, îi dădeai lui mingea. Adversarii puteau să-l deposedeze doar prin fault.

«Pară» era una dintre poreclele «Gâscanului», fiindcă avea capul sub formă de pară. Noi, cei care eram mai intimi cu el, îi spuneam «Pară». Toți ceilalți îi spuneau «Gâscanul», mergea ca o gâscă. Din punct de vedere al talentului, jos pălăria!”, spunea Constantin David în februarie 2021, cu puțin timp înainte să moară.