International   •   Campionate   •   TRANSFER

Destinație exotică pentru fotbalistul dat afară de CFR Cluj: „Discuții avansate”

Islam Slimani (dreapta), dorit în Qatar / Foto: Facebook CFR Cluj

Articol de Mihai Șovei   —  duminică, 26 aprilie 2026

După ce s-a despărțit de CFR Cluj, Islam Slimani (37 de ani), cel mai bun marcator din istoria naționalei Algeriei, este în vizorul unor cluburi importante din zona Golfului.

Potrivit presei din Africa, atacantul este dorit de Al-Sadd, liderul campionatului din Qatar, dar și echipa unde celebrul tehnician italian Roberto Mancini antrenează.

Islam Slimani, în vizorul liderului din Qatar, Al-Sadd

După ce s-a despărțit de CFR Cluj la mijlocul lunii aprilie, algerianul se pare că se află în vizorul lui Al-Sadd.


Veteranul algerian se află, se pare, în discuții avansate cu Al-Sadd, clubul principal din Liga Stelelor Qatareze. Această destinație pare deosebit de atractivă, având în vedere că echipa din Doha tocmai a fost încoronată campioană a Qatarului pentru a treia oară consecutiv.

Pentru Islam Slimani, această mutare în Golf ar reprezenta o oportunitate ideală de a-și menține forma competitivă într-o ligă solicitantă, aducând în același timp experiența sa de top unei echipe care își domină competiția”, notează publicația africatopsports.com.

Al-Sadd este una dintre cele mai de succes echipe din Qatar. Campioană în exercițiu, echipa antrenată de Roberto Mancini se află pe primul loc în clasament. De-a lungul timpului, numeroase nume importante din Europa au ales să vină la finalul carierei la Al-Sadd, Roberto Firmino fiind cel mai important jucător care se află în lotul echipei.

Islam Slimani

Despărțire de CFR Cluj

Islam Slimani semna cu CFR Cluj în luna septembrie și era jucătorul cu cel mai spectaculos CV din actualul lot al ardelenilor.

Atacantul care a evoluat pentru echipe precum Lyon, Monaco, Leicester sau Sporting nu a dat randamentul așteptat, iar părțile s-au despărțit mai repede decât s-a plănuit inițial. Contractul ar fi expirat în luna iunie, însă a fost reziliat mai repede.

Fotbalistul algerian a bifat doar 16 partide în tricoul clujenilor. În acest timp, a reușit un singur gol și a dat două pase decisive. A adunat doar 3 minute în acest play-off, în eșecul cu U Cluj, 1-2, din prima etapă.

Islam Slimani este cel mai bun marcator din istoria naționalei Algeriei, cu 47 de reușite în 102 partide. Vârful de atac semnase cu CFR Cluj și cu gândul de a forța o convocare la națională pentru Cupa Mondială din vară, însă nu a mai fost chemat la lot la ultimele acțiuni.

La turneul final din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, Algeria le va întâlni în grupă pe Argentina, Iordania și Austria.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.