Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - RAPID

Ruptură TOTALĂ între rapidiști: „Pariori și blatiști fără rușine”

Articol de David Marinescu   —  duminică, 26 aprilie 2026

Galeria celor de la Rapid a continuat războiul pe care îl poartă cu conducerea clubului, dar și cu jucătorii. Acest lucru s-a întâmplat încă din startul meciului cu Dinamo, din runda a șasea a play-off-ului.

Ultrașii Rapidului sunt extrem de nemulțumiți de rezultatele reușite de echipa lor în turul play-off-ului. Galeria chiar intenționa să nu își încurajeze favoriții. A revenit, însă, la sentimente ceva mai bune, și a cântat pe parcursul partidei. Fanii au găsit alte metode pentru a protesta.

Acuzații grave din galeria Rapidului, la derby-ul cu Dinamo: „Pariori și blatiști fără rușine”

Prin intermediul unui banner afișat în prima repriză, fanii Rapidului au acuzat jucătorii că nu și-au apărat corect șansele și că ar juca la pariuri. Etapa trecută, giuleștenii au cedat în Bănie, 0-1.


Pariori și blatiști fără rușine... / Ne spuneți și nouă «ca să fie bine»”, scria în mesajul respectiv.

Nu este prima dată când fanii Rapidului acuză echipa de acest lucru. S-a mai întâmplat și la finalul meciurilor trecute, când jucătorii s-au dus în fața suporterilor.

De ani de zile suntem lângă voi, dar tot e de prisos / Un trofeu după 19 ani nu credeți că ar fi frumos?”, a fost un alt mesaj de protest al galeriei.


Când mintea e inundată de bani, ajungi să îți bați joc de proprii fani”, au mai afișat rapidiștii.

Alt mesaj l-a vizat, cel mai probabil, pe președintele Victor Angelescu: „Victoraș, pariorul din oraș”.

În primele 5 etape din play-off, Rapid a înregistrat o victorie, un egal și 3 eșecuri. Înaintea meciului cu Dinamo, era pe locul 4, cu 32 de puncte, la unul deasupra „câinilor”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.