Marius Șumudică (55 de ani), fostul antrenor al celor de la Rapid, a trimis „săgeți” către patronul echipei din Grant, Dan Șucu, dar și către actualul tehnician al giuleștenilor, Costel Gâlcă, sub comanda căruia echipa se prăbușește. Duminică seara, Rapid a cedat cu Dinamo, scor 1-3, în etapa a 6-a din play-off.
Rapid a pornit în play-off cu gândul la titlu, umăr la umăr cu Universitatea Craiova, dar s-a stins treptat, etapă cu etapă. Patru înfrângeri, o remiză și o victorie este bilanțul giuleștenilor, care au ajuns până pe locul 5 și riscă să rateze inclusiv cupele europene, obiectivul echipei în acest final de sezon.
Fanii și-au pierdut răbdarea cu jucătorii și mai ales cu conducerea clubului, care a fost „înțepată” de-a lungul duelului de duminică, de pe Arena Națională. În tot acest context, o palmă a venit și din partea lui Marius Șumudică, cel care a acuzat că Gâlcă continuă să rămână la echipă și să ia banii deși se face de râs.
Marius Șumudică, acuze în direct la adresa lui Gâlcă: „Spre deosebire de alții care stau până se fac de rușine”
„În momentul în care am pierdut mi-am asumat plecând de la Rapid. Ştiţi care era impresia domnului Şucu când eu am semnat cu Rapid? Că sunt vânător de clauze. Eh… eronat. Când vorbeşti de suflet, banii îi mai pui şi pe locul 2.
Spre deosebire de alţi antrenori care stau până se fac de ruşine şi stau să îşi ia banii. Eu am avut o clauză infimă care nici nu m-a interesat. Când am semnat contractul cu Rapid, l-am semnat ca primarul.
Nici n-am ştiut ce e trecut în contract. Discutasem doar de salariu, de salariul staff-ului. Mi-au apărut o grămadă de clauze intermediare, de toate felurile. Nici nu m-am uitat pe clauze. M-am dus la domnul Şucu acasă, m-am uitat pe contract şi am semnat, atât de mult mi-am dorit să antrenez Rapidul.
Nu m-a interesat. Dacă la început eu nu credeam că Rapidul poate rata cupele europene, în momentul de faţă se bate la locul 5 din punctul meu de vedere.
Costel Gâlcă, în Dinamo - Rapid 3-1. foto: Cristi Preda
Marius Șumudică nu are dubii: „Rapid se apropie de comă”
Rapid va avea două jocuri acasă extrem de grele: cu CFR Cluj şi cu Universitatea Craiova. În ultima etapă se poate disputa cu titlul pe masă! Are deplasare la U Cluj şi la Piteşti. Nu ştiu câte puncte mai poate acumula. La ce jucători a pierdut, cred că este destul de greu.
Dacă nu va prinde cupele europene, ieşind din Cupa României prematur, este o lovitură pentru patronat. Eu în momentul în care am simţit că am pierdut controlul, după semifinala de Cupă, am fost să îmi dau demisia şi nu mi-a fost acceptată.
Am fost la domnul Şucu şi i-am zis că plec, chiar dacă mai aveam şanse în campionat. Iar în momentul în care am pierdut acele şanse eu am plecat. Nu am mai stat. Nu ştiu ce gândeşte domnul Gâlcă, ce contract are sau ce discuţii are cu conducerea clubului.
Nu pot să spun dacă ar trebui să plece sau nu. Ei ştiu cel mai bine, dar la cum arată Rapidul acum, se apropie de comă”, a spus Marius Șumudică, citat de fanatik.ro.
O umilință, o rușine! Pentru că nu poți să lucrezi atâtea luni și să pară că ai uitat fotbalul, că nu știm să stăm în teren. Le-am spus că nu va fi ușor, chiar dacă Dinamo venea după 120 de minute.
E normal, înțelegi frustrările suporterilor: dau totul, dar vor să primească și din partea echipei. Sunt multe meciuri în care nu le-am adus bucurie, e normal. Nu e un sezon ratat, dar e din ce în ce mai greu.
Întrebați conducerea dacă prind și meciul 100. Dacă e ceva, așa cum am văzut că apare, veți afla. E vorba de muncă. Din punctul meu de vedere, nu e o luptă încă pierdută. Da, e un moment greu, dar trebuie să luptăm în continuare ca să ne putem atinge obiectivul. E mult mai greu cu fiecare meci care trece.
Mă uit la munca pe care am depus-o și eu, și staff-ul... Tot ei au stat mult timp pe primele trei locuri. Eu nu am văzut bannerele, nu pot să vă spun, cine știe ce motive au. Am spus de atâtea ori: sunt suporteri care vin peste tot în număr foarte mare și e normal să fie dezamăgiți, pentru că au așteptări foarte mari din partea noastră.
- Costel Gâlcă, antrenor Rapid
{{text}}