Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Ioan Andone i-a mitraliat pe toți de la Rapid: „Ba știți, mă! Lumea vă vede! E haos acolo”

Ioan Andone a criticat atitudinea lui Daniel Paraschiv/ foto Cristi Preda (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 27 aprilie 2026

Ioan Andone (66 de ani), fostul antrenor de la Rapid în sezonul 2009-2010, a comentat situația echipei din Giulești, după derby-ul pierdut cu Dinamo, scor 1-3, în dialog cu Gazeta Sporturilor.

Andone a lăudat jocul lui Dinamo și strategia lui Kopic, în timp ce despre Rapid spune că „a jucat foarte slab”. Fostul internațional a criticat atitudinea jucătorilor, în frunte cu Daniel Paraschiv, care a avut câteva declarații incendiare după meci. „Suntem cea mai slabă echipă! Nu avem lideri. Rușinos!”, a spus atacantul giuleștenilor.

De asemenea, Ioan Andone a fost dur și cu conducerea Rapidului, în frunte cu președintele Victor Angelescu. Spune că e haos în club, iar echipa ar trebui să joace în cupele europene judecând după investițiile lui Dan Șucu.

Ioan Andone: „Rapid a fost slabă, ceva se întâmplă acolo”


„Dinamo a avut multe ocazii de gol, mi-a plăcut foarte mult repriza a doua. Adică am văzut dăruire, agresivitate, șuturi la poartă, presiune pusă pe Rapid. Rapid mi s-a părut slabă. E greu de comentat despre rapidiști, că n-au făcut o partidă bună.

Am văzut un Rapid bun prima repriză cu U Cluj, când a câștigat U Cluj în Giulești. Au făcut o repriză bună, repriza a doua parcă era altă echipă. Ceva se întâmplă cu ei. Uite că au fost diferiți antrenori, nu?

Să-i luăm pe ultimii antrenori care au fost: Bergodi, care a clacat în play-off, deși venea după ultima etapă, nu uita asta, în care a câștigat cu 4-0 cu FCSB. Și a clacat.

Cine a fost următorul? Șumudică, nu? Lennon a plecat repede, n-a prins play-off-ul. A venit Șumudică. Păi și tot a clacat în play-off la Rapid. La investițiile care s-au făcut, acolo se fac greșeli”, a declarat Ioan Andone, pentru GSP.ro.


Ioan Andone, atac la Paraschiv: „Dă tu 15 goluri să vezi cum vorbește lumea cu tine! Așa ceva nu mi-a plăcut”

„Am văzut declarațiile și nu-mi plac. Sunt jucători care vin așa cu o atitudine la interviuri, cum a fost Paraschiv, care a zis că «nu știm ce avem». Ba știți, mă, ce aveți! Lumea vă vede.

Că nu sunteți uniți, că nu mai faceți pressing, lumea vede că întârziați pasele, că nu mai aduceți mingea în careul advers. Adică lumea vede, nu trebuie să fim mari specialiști.

Dar jucătorii n-au voie să vorbească așa ceva. «A, eu o să plec, eu nu știu, nimeni n-a vorbit cu mine». Dă tu 15 goluri să vezi cum vorbește lumea cu tine! Așa ceva nu mi-a plăcut.

Eu cred că a dispărut spiritul ăla de rapidist, a dispărut Săpunaru, care a fost ultimul lider din trupa aia care punea suflet. Vedeai pe fața lui încrâncenare, dorință, agresivitate și tonus. Parcă nici galeria nu mai e ce a fost. Păcat, păcat, pentru că s-au făcut investiții”, a mai declarat Ioan Andone.

Ioan Andone: „Incredibil ce investiții sunt la Rapid”

„Am fost să văd un antrenament al unei echipe naționale Under 18 sau 19, se antrenau pe la bază lângă Pro Rapid, Constructorul. Incredibil ce investiții! Incredibil! Și am înțeles că mai au niște terenuri la Ștefănești, tot așa în spate la Casa Scânteii...

Astea-s investiții mari de tot, de multe, multe milioane. Și răsplata pentru patron și pentru suporterii ăia care vin peste tot nu se vede.

Cel mai simplu e să spui că antrenorul e de vină, trebuie dat afară, că nu poți să dai 25 de jucători afară. Nu poți să dai cinci titulari sau șase afară, că au contracte pe perioade lungi”, a mai spus fostul antrenor de la Rapid, în dialog cu Gazeta Sporturilor.

Ioan Andone: „Toți sunt de vină de acolo. Începând cu conducerea, cu cine e președinte”

„Dar toți sunt de vină de acolo. Începând cu conducerea, cu cine e președinte. La cum văd eu lucrurile, așa pare din afară, că e cam haos. Ceva nu e în regulă la ce s-a făcut acolo. De ce în campionatul regulat se poate și vine play-off-ul, când trebuie să culegi laurii, când trebuie să te duci în cupele europene clachezi.

Ei își doresc, la investițiile astea, cupele europene. E o șansă mare de a aduce bani în România, de a aduce bani clubului. Ajungi în grupe Conference, Europa League”, a mai spus Ioan Andone.

Ioan Andone, în studioul GSP

Ioan Andone: „Rapid nu are lideri”

„Ei se împiedică mereu în play-off. Aici e o problemă. Le trebuie un psiholog, le trebuie încă ceva pe lângă ce e acolo. Eu am o părere acum, sincer, foarte bună de Costel Gâlcă. Un tip așezat, nu-i place scandalul, nu-i place să iasă în presă cu jigniri.

Nu, e un tip care își face treaba corect. Eu cred că nu trebuie să o faci corect acolo, trebuie să mai urli puțin. Cred că trebuie luați mai tare, că nu se poate să fie atitudinea aia. Bine, eu am fost foarte puțin la Rapid, dar spiritul ăla a dispărut. Eu am stat trei-patru luni, dar era un spirit în vestiar...

E adevărat că-i aveai și pe Săpunaru, pe Marius Constantin. Lideri cum Rapidul n-are acum. Bozovic, dacă-mi aduc aminte de echipa aia, ce echipă bună, una... vai ce echipă bună!”, a încheiat Ioan Andone.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.