International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   REGULĂ

Se schimbă regulamentul fix înainte de Campionatul Mondial

Cartonașele galbene ar urma să fie anulate după faza grupelor la CM 2026 // foto: Getty Images

Articol de Maria Olteanu   —  marţi, 28 aprilie 2026

Toate cartonașele galbene ar urma să fie anulate la finalul fazei grupelor și după sferturile de finală ale Campionatului Mondial, pentru a reduce riscul ca jucătorii să rateze meciurile din fazele eliminatorii. Această regulă este acum pe masa FIFA și ar urma să se implementeze până la startul turneului nord-american.

Noile reguli privind suspendările pentru cumul de cartonașe la turneul din acest an, care va avea loc în Statele Unite, Canada și Mexic, urmează să fie discutate și aprobate marți, în cadrul ședinței Consiliului FIFA de la Vancouver.

La edițiile anterioare ale turneului, cartonașele galbene erau anulate doar după sferturile de finală. Însă, având în vedere că acesta este un Campionat Mondial extins, cu 48 de echipe în loc de 32, FIFA intenționează să modifice regulamentul pentru a evita un număr mai mare de suspendări, conform informațiilor transmise de The Athletic.

Cartonașele galbene ar urma să fie anulate după faza grupelor la CM 2026


Având în vedere că la start vor fi 16 echipe suplimentare, a fost adăugată o nouă rundă eliminatorie în program, faza șaisprezecimilor de finală.

Ideea din spatele modificării regulilor existente este de a preveni o situație în care suspendările se acumulează din cauza cartonașelor galbene primite.

Dacă forul mondial nu ar fi propus această schimbare, un jucător care ar fi primit două avertismente în cele cinci meciuri disputate până în sferturile de finală ar fi fost suspendat.

Astfel, prin introducerea unei a doua perioade după faza grupelor, un jucător ar trebui să primească un cartonaș galben în două dintre cele trei meciuri din grupă sau în două meciuri din șaisprezecimi, optimi și sferturi pentru a fi suspendat.


FIFA consideră că implementarea acestei abordări este una echitabilă, deoarece reduce riscurile și ar trebui să permită jucătorilor să fie disponibili pentru meciurile-cheie din fazele eliminatorii.

  • Campionatul Mondial din 2026 va avea loc în 3 țări: SUA, Mexic și Canada. Se va desfășura în perioada 11 iunie - 19 iulie. Va fi primul turneu din istorie cu 48 de echipe;

  • Turneul va oferi un total de 104 meciuri în 38 de zile, devenind astfel cel mai lung Campionat Mondial din istorie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.