Dacia Jogger, modelul producătorului auto român, face senzație în Italia pe insula Capri, acolo unde localnicii i-au găsit o nouă întrebuințare modelului.
Folosit ca un vehicul practic, spațios, destinat transportului de materiale, Dacia Jogger a trecut printr-o modificare de caroserie realizată de Giovanni Vernagallo și este folosită acum ca taxi decapotabil pe insula italiană, acolo unde există o tradiție în întrebuințarea vehiculelor open-top pentru turiștii care vin pe insulă.
FOTO Dacia Jogger decapotabilă face senzație în Capri: e folosită ca taxi
Mașina poreclită de internauți „Jogger Papamobil” din cauza aspectului, a fost deja omologată și circulă deja pe străzile insulei. Modelul Jogger a fost modificat la atelierul Vernagallo Stile din Torino, specializat în astfel de conversii. Plafonul clasic al mașinii a fost înlăturat și a fost înlocuit cu un acoperiș din textil, modular, realizat din mai multe bucăți. Noul acoperiș se deschide în jos, sub foră de clapetă, iar zona din spate a fost regândită de italieni.
Potrivit atelierului italian, modificările nu au fost doar estetice: șașiul a fost ranforsat, iar habitaclul a fost întărit cu o bară în zona centrală.
Sub capotă Daciile Jogger nu au fost modificate. Acestea au echiparea standard a modelului care se găsește și în România. Un motor turbo de un litru, în trei cilindri care dezvoltă cu aproximație 110 cai putere. Mașina dispune de tracțiune față și o cutie manuală cu 6 trepte.
Atelierul Vernagallo Stile din Torino este condus de Giovanni Vernagallo este specializat în modificarea mașinilor și este furnizorul principal de taxiuri pe insula Capri. Atelierul a creat versiuni speciale cabrio pentru Fiat Marea, Scudo sau Nissan NV200.
Modelul de Jogger 2026 pornește de la prețul de 19.000 de euro pe site-ul oficial al celor de la Dacia, cu dotările standard. Cea mai scumpă versiune a mașinii, versiunea Journey are un preț de pornire de 23.750 de euro.
{{text}}