Estrela da Amadora, echipa unde evoluează Ianis Stoica (23 de ani), a anunțat în cursul zilei de marți demiterea lui Joao Nuno (40 de ani) din funcția de antrenor.
Decizia vine în urma înfrângerii (1-2) cu FC Porto, a patra consecutivă a echipei în campionat, unde ocupă prima poziție deasupra locului de baraj, cu două puncte mai mult decât Casa Pia, cu trei etape înainte de finalul sezonului.
Ianis Stoica, fără antrenor în Portugalia
„Estrela da Amadora informează că a ajuns la un acord pentru rezilierea, cu efect imediat, a contractelor cu următorii membri ai staff-ului tehnic: Joao Nuno, Goncalo Lopes, Pedro Veiga, Diogo Ramos, João Pedro, Goncalo Ascencao și Jorge Garcia”, a anunțat clubul din Portugalia printr-un comunicat oficial, potrivit abola.pt.
Joao Nuno, care începuse sezonul la cârma lui Belenenses, în Liga 3, a fost angajat de Estrela la sfârșitul lunii septembrie. La conducerea clubului, antrenorul de 40 de ani a înregistrat 25 de meciuri, din care 5 victorii, 6 egaluri și 14 înfrângeri.
Cristiano Bacci va fi succesorul lui Joao Nuno, fostul antrenor al lui Tondela, echipă de la care a fost demis în urmă cu puțin peste o lună, pe 22 martie.
Cu toate astea, se anunță o perioadă dificilă pentru echipa lui Ianis Stoica. Bacci va avea la dispoziție trei meciuri pentru a evita retrogradarea lui Estrela (eventual cinci, în cazul în care echipa ajunge la baraj, care se va disputa cu ocupanta locului 3 din Liga 2). Adversarii până la finalul campionatului vor fi: Moreirense (deplasare), Famalicao (acasă) și SC Braga (deplasare).
Joao NunoIanis Stoica a fost prezentat oficial la Estrela la finalul lunii iulie a anului trecut. Acesta a semnat un contract pe 2 ani cu formația portugheză.
În acest sezon, jucătorul din atacul lui Estrela a evoluat în 31 de partide, în care a marcat 2 goluri și a oferit 3 pase decisive. În cel mai recent meci disputat în campionat, cel de pe terenul lui FC Porto, a evoluat 73 de minute.
{{text}}