Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că sistemul cu 16 echipe, împărțirea punctelor și structura play-off & play-out nu doar că au stabilizat competiția, dar au și crescut interesul comercial și sportiv.
Discuția despre formatul Superligii a devenit, din nou, una dintre cele mai sensibile teme din fotbalul românesc, pe fondul dezbaterilor legate de numărul de echipe și structura play-off și play-out.
În timp ce președintele LPF, Gino Iorgulescu, a sugerat recent că un campionat cu 12 echipe ar putea reprezenta o variantă mai competitivă pe termen lung, poziția oficială a Ligii rămâne fermă în favoarea actualului format.
Justin Ștefan: „Formatul competițional actual este cel mai bun!”
- Domnule Ștefan, aș vrea să vorbim de formatul ăsta al campionatului. Gino Iorgulescu, după părerea mea, s-a hazardat când a zis că ar fi bine să fie 12 echipe în prima ligă.
- În momentul de față, și asta cred că este una dintre realizările importante pe care le-a avut Liga în mandatele care au fost până la momentul ăsta. Sunt câteva realizări și le punctez și după aceea mă întorc la întrebarea dumneavoastră.
- Vă rog.
- Prin contractul de drepturi TV s-a asigurat o stabilitate a cluburilor și o menținere cumva într-o zonă corectă raportat la ce se întâmplă pe piața europeană.
- Atunci de ce înjură unii contractul?
- Păi întotdeauna vor fi unii care vor înjura contractul. N-o să-i mulțumim niciodată pe toți, dar majoritatea nu înjură contractul. Vorbim de două-trei excepții care cred eu, după discuții pe care le-am avut personal cu dânșii, au fost de acord cu poziția noastră.
- Bun, mai departe.
- Nu a existat nicio ingerință în ceea ce înseamnă comisii, arbitraj, transferuri, alegerea unor președinți de cluburi. Au existat zvonuri că înainte se mai întâmpla așa ceva. Apoi, s-a schimbat formatul competițional. Formatul competițional actual este cel mai bun și de ce spun asta?
Justin Ștefan
„Sistemul actual din Superligă asigură integritatea competiției”
- Așa.
- Pentru că toate cluburile din Superligă astăzi îl agreează, Federația Română de Fotbal îl agreează, televiziunile îl agreează și sponsorii îl agreează. Și știți de ce îl agreează? Pentru că el asigură integritatea competiției. Ăsta-i cel mai important element al sistemului ăsta actual. Integritatea competiției pentru noi, pentru Ligă, e un activ economic. Dacă n-ai integritate, fanii, sponsorii nu vin.
- Nici așa nu prea se înghesuie.
- Nu se înghesuie, dar dacă ne uităm la audiențele din ultimii ani... Din ultimii trei-patru ani, ele au crescut an de an.
- E adevărat, dar lumea progresează, nu stă pe loc în niciun domeniu.
- De-aia trebuie să ne întoarcem la mecanism onest și la soluții. Dar, dar ce face mecanismul ăsta al competiției în formatul actual: descurajează jocurile de culise. Pentru că odată ce te duci în play-off și play-out și împarți punctele la doi, nimeni nu e interesat să ajungă în zona de retrogradare sau în zona de eșec.
- Aici am o discuție: alții nu împart punctele la doi.
- Știu poziția multora...
„Contestăm când nu ne convine și când ne convine nu mai spunem nimic”
- Vorba lui Dan Petrescu, sunt puncte câștigate pe teren.
- Da, dar Dan Petrescu și toți cei care au contestat această împărțire au ajuns uneori în situația să beneficieze de această împărțire.
- E altceva!
- Păi, hai să ne hotărâm! Contestăm când nu ne convine și când ne convine nu mai spunem nimic. Această împărțire crește competitivitatea între cluburi, pentru că dacă ne uităm în ultimele sezoane, până în ultima etapă aproape a existat luptă la titlu, luptă la retrogradare. Asta menține interesul și audiența. Vreți să vorbiți de un sistem ideal, dar un sistem ideal într-un fotbal românesc pus la punct în procent de 100%.
- 12 echipe sunt prea puține.
- Acum ar trebui să-l întrebați pe dânsul... Probabil că la stadiul actual de dezvoltare al fotbalului românesc dânsul consideră că nu pot fi mai mult de 12 echipe care să facă performanță.
- Pe plus, ca să zic așa.
- Apropo de relația cu Gino Iorgulescu, ăsta-i un lucru pozitiv al relației și al dânsului pentru că nu te obligă să fii de acord cu el. N-am împărtășit acest punct de vedere și cred că pentru anii următori acest format de 16 echipe play-off, play-out și împărțirea punctelor la doi este cel mai fericit format.
„Gino vede jocul extraordinar, se aseamănă mai degrabă cu inteligența artificială”
- Eu l-am înțeles pe Gino Iorgulescu și am fost de acord cu el când a susținut că play-off-ul fără FCSB nu mai are același farmec.
- A fost greșit înțeles acolo. Momentul în care a făcut acea declarație a fost poate nu cel mai bine ales, dar nu a dus cumva perspectiva până la sfârșit, pentru că a spus: „pentru că FCSB nu e acolo, celelalte cluburi vor pierde”. Dar nu explica modul în care vor pierde apropo de audiență, de bilete și așa mai departe.
- Ca rețetă financiară.
- Până la urmă știți care e lucrul pozitiv? Că ne demonstrează că la Liga Profesionistă de Fotbal e o libertate de exprimare și de gândire. Și asta trebuie s-o luăm ca un exemplu pozitiv, chiar dacă uneori lumea critică sau în momentul în care apare o astfel de declarație...
- Are dreptul la un punct de vedere, chit că organismul pe care îl conduce nu susține punctul de vedere.
- Să vă mai spun un lucru și aici îmi pare rău pentru dânsul. Dacă stai lângă el și te uiți la un meci de fotbal, are o perspectivă care se aseamănă mai degrabă cu inteligența artificială decât cu inteligența unui om. Adică vede jocul extraordinar și din păcate pentru dânsul mai nimeni nu-l consultă.
- Există o intenție de a schimba sistemul după metoda grecească, cu 4 echipe, alte 4 plus 6 în play-out?
- Nu! Nu cred că e posibil să facem așa ceva pentru că astăzi cele 16 cluburi agreează sistemul actual. El a fost înțeles și a devenit o obișnuință inclusiv pentru suporteri. Nu văd de ce am încerca să intervenim undeva unde lucrurile merg bine.
„E o critică corectă a acestui sistem, dar așa a funcționat”
- Mai e ceva care e în neregulă. Joacă baraj echipa de pe locul 3 sau 4 cu cea de pe locul 7, dar locurile 5 și 6 care sunt mai bune decât 7-8 cele din play-off, alea nu joacă nimic.
- Cu siguranță e o critică corectă a acestui sistem, dar așa a funcționat. Pentru că în momentul în care s-a analizat sistemul s-a considerat că această variantă va genera cea mai mare audiență și cele mai mari venituri comerciale pentru cluburile din Superligă.
- Cum nu poți să faci clasamente în Cupă cu echipe care nu joacă între ele.
- Știți care e problema sistemului? După perspectiva mea cea mai mare problemă a sistemului este că în zona de play-off ai într-un sezon competițional 40 de meciuri, mai ai meciurile din cupele europene... Și România fotbalistică actuală nu știu dacă este pregătită să ducă atâtea meciuri.
- De aia ar trebui modificat ceva.
- Varianta grecească într-adevăr ar reduce puțin numărul de meciuri. Ăsta ar fi beneficiul variantei grecești, dar astăzi nu. În același timp ai o problemă cu deținătorii de drepturi media, care deținătorii își doresc să aibă cât mai multe meciuri, nu cât mai puține.
{{text}}