Csikszereda a învins-o pe FCSB în deschiderea etapei 7 din play-out-ul Superligii, 1-0, cu un gol venit târziu, minutul 87, semnat de căpitanul Attila Csuros.
Cronică de Marius Mărgărit: „Indolența se plătește. Victorie istorică pentru Csikszereda!”
Runda a 7-a din play-out s-a deschis în această seară la Miercurea Ciuc, cu meciul dintre Csikszereda și FCSB. Unul care nu se anunța deloc simplu pentru oaspeți, care au mai plecat de aici, în sezonul regulat, cu numai un punct, pe vremea când ciucanii erau penultimii și mulți îi vedeau victime sigure la retrogradarea directă, iar bucureștenii nu erau nici ei prea departe.
De atunci, FCSB, acum cu antrenor de avarie, a încercat să prindă totuși ultimul loc de play-off cu Charalambous, fără succes însă. Iar băieții lui Ilyeș s-au tot bătut cu tot ce aveau la îndemână, și, cu licență europeană, încă mai trag speranțe chiar să prindă locul de baraj pentru Conference League.
Ce fotbal trist!
Pe un gazon dificil, cu destule zone tunse „zero”, mare favorită, FCSB s-a instalat din primele secunde în jumătatea adversă. Joao Paulo, Crețu și Miculescu au timis primele mingi spre poarta lui Pap. Nimic periculos. Csikszereda a acceptat situația, dar nu fără să încerce să speculeze orice ocazie de a ieși pe contre.
Tavi Popescu i-a lăsat pe Paszka și Ceara spectatori dintr-o fentă, a pătruns, dar n-a găsit poarta. Un alt semn al dominării roș-albastre, care conducea copios la posesie, 71%-29%, după primul sfert de oră. Fiindcă gazdele, incapabile să construiască, vindeau foarte repede mingea, după lansări fără prea multe speranțe.
Fără ritm, mai degrabă un fotbal agale spre trist, FCSB părea să aibă meciul la discreție, dar fără să creeze mari ocazii. Una ceva mai încinsă a avut Bodo, însă a fost blocat de două ori la marginea careului. Olaru i-a verificat priza lui Pap, la fel și Eppel, ceva mai ascuțit, lui Matei Popa.
Prima repriză s-a scurs așa, cu mai mulți decibeli în tribune decât pe teren, unde s-a jucat în surdină, fără ca vreo echipă să dea semne că ar forța ceva. Fiecare aștepta parcă să pice de undeva golul. FCSB convinsă că trebuie să vină cumva, Csikszereda pândind vreo eroare a adversarilor. Încă o dovadă că posesia, 72%-28% pentru oaspeți, nu înseamnă nimic. Nici pentru spectacol și nici pe tabelă.
Loviți pe final, de Csuros
Partea secundă a început ceva mai vioi și mai echilibrat. Ambele echipe au adunat cornere, șuturi la poartă, dar vai, toate mult pe lângă țintă. Totuși, pe măsură ce minutele treceau, tot FCSB a fost mai insistentă.
Centrările au venit mai des, mai tăiat, dar cine să finalizeze... Bîrligea nu era pe teren. Miculescu s-a întâlnit așa de rar cu mingea, chiar dacă ai lui au avut-o atât de mult.
Pap a scos un corner bătut direct pe poartă de Tavi Popescu, mai activ ca niciodată în ultimul mult timp.
Și pe o contră, Ceara a dat, în sfârșit o pasă cu talent, însă Matei Popa a reușit să-l blocheze pe Eppel. Cea mai mare ocazie a meciului, contrar jocului, în minutul 64! Cisotti a avut și el o șansă bună, dar i-a tras la mănuși lui Pap. Alarmă falsă! Unul dintre meciurile ratate ale italianului.
Spre final, FCSB a presat tot mai mult, împingându-i pe ciucani să se apere în proppriul careu. Neinspirat, fără viteză, încâlcit, fără soluții. Apărarea gazdelor a absorbit tot, fără prea mult efort, ajutaă chiar de lipsa de limpezime din ofensiva adversă.
Tavi Popescu a găsit șutul pe care l-a tot căutat tot meciul, Pap a zburat și a păstrat tabela intactă. În timp ce echipa sa parcă renunțase la atac, mulțumită și cu un punct. Oaspeții au tot adunat cornere și șuturi, într-un chin fără final și finalitate.
Și din nimic, la un corner bătut de Szalay, scăpat din marcaj de Lixandru, căpitanul gazdelor, Csuros, a dat cu sec. 1-0, pe când FCSB tot măcina în gol și avea posesie de 73%!
Indolența se plătește! Iar Csikszereda, dintr-o lovitură, și-a asigurat 99% supraviețuirea în Superligă, dar își lasă și loc de speranță, pentru barajul de Conference.
FINAL » Csikszereda - FCSB 1-0
A marcat: Csuros '87
1.713 spectatori au asistat la meci - număr oficial.
Csikszereda - FCSB, echipe de start:
Csikszereda (4-1-4-1): Pap - Paszka, Palmeș, Csuros (cpt.), Trif - Vegh - Ceara, Vereș, Bodo, Loeper - Eppel
Rezerve: M. Simon, Bloj, Nagy, Dolny, Bota, Gustavo Cabral, Dusinszki, Hegeduș, Brugger, Tajti, Szalay, Deaky
Antrenor: Robert Ilyeș
FCSB (4-2-3-1): M. Popa - Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic - Fl. Tănase, Joao Paulo - Cisotti, Olaru (cpt.), Oct. Popescu - Miculescu
Rezerve: Târnovanu, Zima - Duarte, Graovac, Lixandru, Toma, Pantea, Alhassan, Stoian, Thiam, David Popa
Antrenor: Lucian Filip (interimar)
{{text}}