Jucătorii de la Barcelona vor purta pe tricouri logo-ul Oliviei Rodrigo la următorul Clásico, programat pe 10 mai.
Artista americană a fost aleasa sponsorului Spotify, după ce, în anii trecuți, pe tricourile blaugrana pentru El Clasico au putut fi văzute logourile altor celebrități, precum Rosalía, Coldplay, Ed Sheeran și Travis Scott.
Prima echipă a Barcei care va purta noul tricou va fi însă cea feminină, în meciul din Liga F Move împotriva lui Levante, pe 6 mai. Unii dintre fanii cântăreței vor primi o invitație de la Spotify pentru a participa la un concert exclusiv care va avea loc pe 8 mai, la Barcelona, așa cum a fost cazul și cu Travis Scott.
Un tricou în ediție limitată costă 400 de euro!
Potrivit Mundo Deportivo, produsele cu noul logo au fost puse în vânzare vineri dimineață, iar prețurile sunt piperate: „Unul dintre tricourile de meci în ediție limitată a fost scos în 1.899 de exemplare. Prețul de pornire este de 399,99 de euro bucata, putând ajunge la 2.999,99 euro pentru unul semnat chiar de artistă”. Colecția lansată de Barcelona mai include eșarfe, hanorace, genți și stickere.
„Să văd logo-ul meu pe un tricou FC Barcelona pentru El Clásico - nici nu știu cum să procesez asta”, a declarat Olivia Rodrigo pentru site-ul campioanei Spaniei: „Să pot cânta pentru fanii care m-au ascultat încă din prima zi, într-un oraș precum Barcelona, va fi ceva foarte special”.
Olivia Rodrigo și-a început cariera încă din copilărie
Născută pe 20 februarie 2003, Olivia Isabel Rodrigo este o cântăreață, compozitoare și actriță americană. Și-a început cariera în copilărie, apărând în reclame și în filmul video An American Girl: Grace Stirs Up Success (2015). A devenit cunoscută datorită rolurilor principale din serialele Disney Channel Bizaardvark (2016–2019) și Disney+ High School Musical: The Musical: The Series (2019–2022).
Olivia Rodrigo / Foto: Imago
Rodrigo și-a îndreptat apoi atenția către muzică și a semnat cu Geffen Records , lansând în 2021 albumul ei de debut, Sour. De atunci a mai lansat două albume de studio, „Guts” și „You Seem Pretty Sad for a Girl So in Love”, și are patru single-uri care s-au clasat pe primul loc în Billboard Hot 100.
{{text}}