Clubul Steaua pregătește un spectacol special pentru seara de 7 mai, când se împlinesc 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni în finala de la Sevilla, unde roș-albaștrii învingeau Barcelona (2-0), după loviturile de departajare.
Un trofeu care a rămas unic în istoria fotbalului românesc și care va fi sărbătorit cu fast în Ghencea, cu ocazia partidei de campionat cu Sepsi, la care vor fi prezenți eroii Stelei din campania '85-'86 din Cupa Campionilor.
Clubul mai are în palmares și un alt trofeu continental, Supercupa Europei (1-0 cu Dinamo Kiev, 1987), precum și finala Cupei Campionilor din 1989, pierdută în fața celor de la AC Milan (0-4).
Campionii din '86 vor fi sărbătoriți la Camera Deputaților și la BNR
Cu o zi mai devreme, pe 6 mai, toți cei care fac parte din acea mare echipă, care a cucerit cel mai râvnit trofeu european la nivel de club, vor fi invitați la Camera Deputaților. Acolo va avea o festivitate de gală, în cadrul căreia fostele glorii vor primi distincții speciale, cu ocazia împlinirii a patru decenii de la cucerirea Cupei Campionilor.
Apoi, pe 7 mai, de la ora 14:00, campionii Europei vor fi prezenți la un eveniment organizat la BNR, unde va avea loc prezentarea în premieră a unei emisiuni numismatice, cu monezi dedicate victoriei de la Sevilla. Pe acestea sunt gravate stema clubului Steaua și Cupa Campionilor Europeni, stilizată.
Bilete de colecție, muzică, lumini, lasere și filmul triumfului de la Sevilla
Spre seară, în aceeași zi, totul se va muta la stadion. Unde meciul cu Sepsi va începe, simbolic, la ora 7:00 PM (19:00). Biletele pentru acest meci-eveniment au fost puse în vânzare de astăzi, pe entertix.ro, dar și la librăriile Cărturești și la hypermarketurile Carrefour.
Acestea sunt unele de colecție, cu un logo special, cu Cupa Campionilor, dar și cu poze stilizate ale jucătorilor de atunci. Prețurile vor fi cele obișnuite din campionat, Peluza Sud - 15 lei, Tribuna a II-a - 25 lei, Tribuna 0 - 50 de lei, loc în lojă - 200 lei, lojă integrală (12 locuri) - 2.000 lei.
Festivitatea dedicată generației Steaua '86 va începe după partida cu Sepsi. Va fi un spectacol de lumini și lasere, va fi difuzat un film cu drumul și rezultatele roș-albaștrilor până la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Un MC va asigura și muzica acestui eveniment, care se anunță unul de excepție.
La festivitate și-au anunțat prezența toți foștii jucători din lotul din campania 1985-1986. Se va ține și un moment de reculegere în memoria marilor dispăruți din acea echipă, jucătorii Lucian Bălan, Ilie Bărbulescu și Helmut Duckadam, antrenorul Emeric Ienei și președintele secției de fotbal, Ion Alecsandrescu.
{{text}}