Mol Tatabanya KC, echipa din Ungaria la care evoluează românul Demis Grigoraș (32 de ani), s-a calificat în finala EHF European Cup, după o dublă manșă câștigată la un singur gol în fața lui HC Izvidac: 68-67. Handbalistul originar din Vaslui a fost liderul formației sale în returul semifinalei, marcând nu mai puțin de 9 goluri.
Finala EHF European Cup se va desfășura în formatul tur-retur, în 23 și 30 mai.
În vara lui 2025, după 6 ani petrecuți în Franța, la Chambery SMB HB, și în Portugalia, la S.L. Benfica, Demis Grigoraș a revenit în Ungaria, la Tatabanya KC, grupare pentru care a jucat și în perioada 2016-2019.
Demis Grigoraș a marcat 9 goluri în returul semifinalei EHF European Cup
Revenirea a fost de bun augur pentru echipa sa, care a avut un parcurs foarte bun atât pe plan intern, cât și la nivel internațional. Tatabanya se află pe locul al 3-lea în campionatul maghiar și vineri, 1 mai, a reușit să se califice în finala EHF European Cup, a treia competiție continentală ca valoare.
În tur, maghiarii pierduseră la o diferență de două goluri (31-33) partida din Bosnia și Herțegovina, de pe terenul lui HC Izvidac. În retur, Tatabanya s-a impus cu 37-34 și a reușit să se califice în finala EHF European Cup, unde o va întâlni fie pe Celje (Slovenia), fie pe Ohrid (Macedonia de Nord).
Liderul lui Tatabanya în a doua manșă a semifinalei a fost Grigoraș, care a înscris 9 goluri din 12 aruncări. Drept urmare, interul dreapta al naționalei României a ajuns la un total de 34 de goluri în actuala stagiune a EHF European Cup.
Grigoraș a fost urmat de Patrick Lemos (6 goluri), Daniel Sztraka (5 goluri) și de Bence Krakovszki (4 goluri). De partea cealaltă, cel mai bun marcator al bosniecilor a fost Fahrudin Melic, cu 7 reușite.
Parcursul lui Tatabanya KC în EHF European Cup
Turul 2: 30-32 și 33-27 vs. Naerbo IL (Norvegia)
Turul 3: 40-33 și 27-25 vs. HSC Suhr Aarau (Elveția)
Optimi de finală: 35-33 și 36-31 vs. Runar Sandefjord (Norvegia)
Sferturi de finală: 31-31 și 37-35 vs. Nilufer BSK (Turcia)
Semifinale: 31-33 și 37-34 vs. HC Izvidac (Bosnia și Herțegovina)
{{text}}