Sporturi   •   Handbal   •   LIGA FLORILOR

SCM Râmnicu Vâlcea, marele obstacol în drumul Gloriei Bistrița spre titlul național! Florentin Pera: „Nu am nicio revanșă de luat”

Larissa Nusser, în acțiune, în meciul tur dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea/Foto: Agenția Wolfart

Articol de David Istrate   —  sâmbătă, 02 mai 2026

SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, derby-ul etapei a 20-a în Liga Florilor, va avea loc duminică, 3 mai, la ora 17:30, în direct pe Pro Arena. Florentin Pera și Carlos Viver, antrenorii celor două formații, au prefațat meciul din Sala Traian, extrem de important în economia clasamentului.

După victoria obținută în 16 martie în fața lui CSM București, Gloria Bistrița a devenit favorită la titlul de campioană a României. Pentru asta, ardelencele mai trebuie să treacă de câteva hopuri, iar cel mai mare dintre ele este reprezentat de SCM Râmnicu Vâlcea.

Cele două grupări au oferit o partidă spectaculoasă și în tur, când Gloria s-a impus cu 35-33. A fost o dispută cu multe acuze la adresa arbitrajului și cu un conflict între cele două galerii.

Liderele învingătoarei au fost Danila So Delgado (10 goluri), Larissa Nusser (6) și Paula Arcos și Eva Kerekes, cu câte 5 goluri. De partea cealaltă, s-a remarcat Tuva Hove, care a izbutit nu mai puțin de 12 goluri.


SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, derby-ul rundei a 20-a în Liga Florilor

Așadar, SCM Râmnicu Vâlcea vrea să își ia revanșa în fața Gloriei Bistrița pentru înfrângerea din tur. În plus, oltencele încă luptă pentru locul al treilea în Liga Florilor.

„Am avut o săptămână foarte bună de pregătire, iar fetele au răspuns excelent la antrenamente. Este important că întreg lotul este sănătos, motivat și pregătit pentru acest meci extrem de important împotriva unei echipe cu un lot foarte valoros. Avem încredere în munca depusă și în forma bună arătată în ultima perioadă, iar atmosfera din cadrul echipei este una foarte pozitivă”, a declarat Florentin Pera, antrenorul lui SCM Râmnicu Vâlcea, potrivit handbalmania.ro.

Înainte de a ajunge la Râmnicu Vâlcea, Pera a antrenat-o chiar pe Gloria Bistrița. Cu toate acestea, fostul antrenor al naționalei feminine spune că nu are nicio revanșă de luat.


Personal, nu am nicio revanșă de luat. La Bistrița am avut parte de o perioadă foarte frumoasă, cu rezultate importante, precum calificarea în finala Ligii Europene și accederea în Liga Campionilor, contribuind alături de jucătoare, conducere și suporteri la dezvoltarea unei echipe competitive”, a explicat Pera.

„Singura revanșă este legată de meciul tur, în care am avut o prestație solidă, însă inferioritatea numerică a influențat rezultatul final. Bistrița are experiență și jucătoare de mare valoare, dar noi ne bazăm pe jocul de echipă, pe determinare și pe progresul arătat în ultimele meciuri”, a adăugat tehnicianul în vârstă de 46 de ani.

Florentin Pera, antrenorul lui SCM Râmnicu Vâlcea

Carlos Viver, antrenorul Gloriei Bistrița: „Știm că va fi extrem de dificil”

SCM Râmnicu nu a mai jucat de aproape o lună, din 4 aprilie, când a câștigat în deplasare, pe terenul lui Minaur Baia Mare: 33-25. În schimb, Gloria Bistrița vine după eliminarea din Liga Campionilor, consemnată printr-o înfrângere la 6 goluri pe terenul lui Brest: 30-36.

„Meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea este crucial pentru a ne menține avansul de un punct față de CSM București și pentru a câștiga titlul de campioni. Știm că va fi extrem de dificil din cauza calității jucătoarelor adverse, dar handbalistele noastre sunt foarte motivate și concentrate și am încredere că vor lupta din greu pentru un rezultat bun”, a declarat Carlos Viver, antrenorul Bistriței, conform sursei menționate anterior.

Partida va fi arbitrată de Simona Stancu (România) și Andrea Pepe (Italia). Bojana Popovic, antrenoarea lui CSM București, și elevele sale vor urmări cu mare atenție duelul din Sala Traian și vor spera la un pas greșit al Gloriei Bistrița.

Sunt convins că, împreună cu suporterii noștri extraordinari, care vor reprezenta al optulea jucător, putem face un meci foarte bun, să obținem victoria dorită și o clasare cât mai bună la finalul acestui sezon, poate chiar medalia de bronz, ceea ce ar reprezenta un rezultat foarte bun pentru echipă



- Florentin Pera

Clasamentul Ligii Florilor

Clasamentul Ligii Florilor, după CS Rapid București - CSM Corona Brașov/Foto: captură Flashscore
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.