Cosmin Bărcăuan, 47 de ani, ar vrea ca Dinamo să producă șocul campionatului, să învingă în Bănie diseară, să reintre în lupta pentru titlu pentru un final de sezon incandescent
Universitatea Craiova - Dinamo este de la ora 21:00 în Bănie. Biletele s-au vândut bine de tot și se anunță peste 26.000 de spectatori pe stadionul "Ion Oblemenco". Și "câinii" vor fi aproape de favoriții lor, aproximativ 700 de fani ai roș-albilor care vor contribui la o atmosferă memorabilă la partidă.
Cosmin Bărcăuan vrea ca Dinamo să bată Craiova: „Poate că ar mai avea o șansă la titlu. În tot cazul, să învingă în Bănie"
Cosmin Bărcăuan, acum în vârstă de 47 de ani, a jucat pentru FC Universitatea Craiova (echipa dezafiliată în 2011), a înscris în acel meci de pomină cu FC Național (2-1), când juveții au direcționat titlul spre Ștefan cel Mare, apoi și-a continuat ascensiunea în tricoul lui Dinamo.
Cosmin Bărcăuan pe vremea când era atacant, în tricoul Științei
A cucerit eventul cu "câinii", a jucat pentru națională, a fost adus de Mircea Lucescu la Șahtior Donețk și a ajuns să se dueleze cu granzii lumii în grupele Champions League.
Atacant transformat de Ioan Andone în fundaș central, fiindcă avea nevoie la un moment dat la Dinamo de stoperi, Cosmin Bărcăuan speră ca diseară "câinii" să producă marea surpriză în Bănie.
Bărcăuan vs Messi, într-un duel între Șahtior și Barcelona în grupele Champions League„Nu fiindcă aș avea ceva contra Craiovei, pentru că eu cred că tot Universitatea este principala favorită la titlu și păstrează în continuare cele mai mari șanse de a lua eventul.
Dar eu aș vrea să bată Dinamo. Fiindcă eu țin cu Dinamo! Și poate "câinii" mai au o șansă la titlu, cine știe?! Dacă nu învinge, e clar, iese total din orice calcul pentru câștigarea campionatului.
Nu mai contează ce a fost în trecut, eu fac comparație cu istoria recentă, mi-aș dori ca Dinamo să răzbune eșecul recent cu Craiova din semifinalele Cupei României. Oricum, e clar, în afară de fanii olteni, toți ceilalți microbiști speră ca Dinamo să se impună în Bănie", a declarat Cosmin Bărcăuan pentru GSP.ro.
6trofee a cucerit Bărcăuan în carieră, trei cu Dinamo, campionatul și două Cupe, trei cu Șahtior, două campionate și o Supercupă
Cosmin Bărcăuan despre Dinamo de acum: „Nu are jucători „mamă, mamă", dar are atitudine și antrenor, mai ales"
Cum poate surprinde Dinamo Craiova diseară? A răspuns Cosmin Bărcăuan.
Cosmin Bărcăuan a cucerit eventul cu Dinamo în 2004„Cu tactica, un sistem al lui Zeljko Kopic, fiindcă mi se pare un antrenor de top. Dinamo n-are jucători să zici "mamă, mamă, ce buni sunt!". Ăsta este adevărul. Dar are atitudine ca echipă și are antrenor, mai ales.
Repet, Craiova mi se pare favorită la titlu, chiar la event. Dar poate mai condimentează situația Dinamo...
Un jucător care să-mi placă? Uite, atacantul ăsta al Craiovei, Al-Hamlawi. (râde) Parcă îmi aduce aminte de mine când eram atacant", a mai spus Bărcăuan.
8selecții și 2 goluri are Bărcăuan pentru naționala României
{{text}}