Marele salt înainte, prin întrebări

Cîteva nedumeriri menite a întrerupe repaosul mental din timpul Olimpiadelor



Mike Phelps, cel mai mare olimpic al tuturor timpurilor? Glumiţi. Sau  sînteţi loviţi de orbul actualităţii, frate bun cu afecţiunile oculare ale galinaceelor. Argumente: Phelps x 8 înseamnă de opt ori perfecţiunea iar supraperfecţiunea e plicticos de mult. Nu găsesc nimic emoţionant în cele 8 perfecţiuni succesive ale lui Phelps. Alte argumente: Yifter şi Keino, şacali deshidrataţi în alergare eternă spre orizont. Owens, contrar şi exploziv ca o legendă care sare şi aleargă despuiată, în văzul necredincioşilor. Robert Korzeniowski, aur, între 1996 şi 2004, pe orice rută de marş. Laase Viren sau fuleul de marmură. Carl Lewis, caz de perfecţiune cu dispersie, de la sută în 1984, la lungime în 1996. Apoi, zeii. Paavo Nurmi, kilometrofagul, cu 29 de recorduri mondiale, aşezate aproape din mie în mie de metri, între semifond şi 20 km marş. Deasupra: Emil Zatopek, o siluetă măruntă, mereu în alergare, cu o grimasă de osîndit în lipsă de repaos. În ’52, la Helsinki, a cîştigat trei distanţe, cu un aur la 5000, pe care i-a alergat doar pentru că nu avea ce face între 10000 şi maraton. Dar de Tomescu vă amintiţi? Şi oricînd, fără discuţie sau comparaţie: Patzaichin. Unde e Phelps? Înotătorii şi sprinterii sclipesc, uneori în serie, dar n-au stofă şi consistenţă de titan.