International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Arteta se bazează pe Gyokeres înaintea returului din semifinalele Ligii Campionilor: „Va fi fundamental”

Mikel Arteta l-a lăudat pe Viktor Gyokeres / foto: getty images

Articol de Mihai Șovei   —  duminică, 03 mai 2026

Viktor Gyokeres (27 de ani), atacantul lui Arsenal, a fost cel mai bun jucător pe teren în victoria categorică a „tunarilor” împotriva lui Fulham, scor 3-0. În partida de pe Emirates, suedezul a reușit o „dublă ” și a oferit o pasă decisivă pentru Bukayo Saka.

La finalul partidei, Mikel Arteta, tehnicianul lui Arsenal, a recunoscut că Gyokeres se află probabil în cea mai bună formă a sezonului, la nivel individual, și că a ajutat mult echipa cu „goluri importante”, inclusiv cel împotriva lui Atletico Madrid în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, sperând că acest lucru se va repeta marți, atunci când este programat returul.

Mikel Arteta: „Gyokeres marchează goluri importante și acest lucru va fi fundamental pentru marți”

„A avut o prestație excelentă. Cred că la Madrid, mai ales în prima repriză, a fost chiar foarte bun. Astăzi, în minutele jucate, contribuția sa cu goluri a fost remarcabilă.


A fost implicat în toate fazele de atac, a marcat două goluri fantastice, atât în ceea ce privește poziționarea, cât și timing-ul, ceva la care am lucrat. Acest lucru îi va da un mare impuls de energie și încredere, și echipei de asemenea”, a declarat spaniolul, potrivit abola.pt.

Mikel Arteta

Întrebat dacă a fost mulțumit de perechea Saka-Gyokeres, răspunsul a fost pozitiv.

„Da, din păcate nu au jucat mult împreună din cauza accidentărilor pe care le-am avut, dar au existat relații pe care le-am apreciat mult astăzi.


Avem nevoie acum de jucători cu o stare de spirit puternică și pozitivă, iar Gyokeres este cu siguranță unul dintre ei. Este încrezător, marchează goluri foarte importante și acest lucru va fi fundamental pentru marți”, a concluzionat tehnicianul spaniol.

Cu 3 etape până la finalul sezonului din Premier League, Arsenal este pe locul 1, cu 4 puncte peste Manchester City, dar cu 2 meciuri disputate în plus.

Clasamentul din Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.