Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, era înnebunit că nu făcuse rost de bani pentru premierile fetelor în caz de medalie
Rezultatul meciului Ungaria-România, 34-30, i-a luat o piatră de pe inimă preşedintelui federaţiei de handbal, Cristian Gaţu. Acesta, deşi a venit în China, ca şeful delegaţiei, a înroşit telefonul. Gaţu a sunat în ţară, în stînga şi în dreapta, a făcut lobby pe la toţi prietenii ca să găsească sponsori pentru echipa naţională. "În caz că echipa ia medalie, nu am încă bani să le premiez. Trebuie să fac rost de acum, să nu mă trezesc atunci", le-a spus Gaţu acestora.
AGITAŢIE ÎN VAN
Gaţu a sunat în ţară, în stînga şi în dreapta, a făcut lobby pe la toţi prietenii ca să găsească sponsori pentru echipa naţională. “În caz că echipa ia medalie, nu am încă bani să le premiez. Trebuie să fac rost de bani acum, să nu mă trezesc atunci”, le-a spus Gaţu acestora.
Şi ceilalţi din federaţie au avut aceeaşi misiune, dar planurile le-au fost date peste cap. Fetele l-au acuzat însă şi pe el că-i ţine partea lui Tadici. "Noi i-am zis lui cum stau lucrurile, dar a închis ochii. Nu a avut curaj să-i spună lui Tadici nici dă-te mai încolo", au subliniat jucătoarele.
"Voiam să-mi facă un cadou de ziua mea, dar România a jucat cel mai prost handbal posibil contra Ungariei", Cristian Gaţu, preşedintele FRH.
Nu mai candidează
Cristian Gaţu e hotărît, se pare, să nu mai candideze pentru postul de preşedinte al FRH după eşecul lamentabil al fetelor la Olimpiadă. Şeful handbalului românesc a amînat alegerile pînă după Jocurile Olimpice în speranţa că după ce vor cîştiga o medalie, ar putea fi reales. Acum însă nu mai vrea să candideze. "M-am săturat, toate se sparg în capul meu. Să mai vină şi alţii, să alerge toată ziua după bani", ar fi spus fostul mare handbalist.
{{text}}