"Am îndurat degeaba un mitocan!"

Handbalistele plîng după ratarea calificării în semifinale şi dezvăluie care este de fapt atmosfera în sînul lotului, atacîndu-l pe Tadici

Înfrîngerea la handbal cu Ungaria a lăsat urme adînci în rîndul delegaţiei României la Beijing. Atmosfera e tristă, sportivii se consolează unii pe alţii. Handbalistele au mers de dimineaţă la antrenament, dar nimănui nu-i mai ardea să facă exerciţiile impuse în sala de forţă din Satul Olimpic de secundul Dumitru Muşi. Pe selecţionerul Gheorghe Tadici nu l-a mai văzut nimeni la faţă, imediat după meci!

Ce a dus la umilitoarea înfrîngere în faţa Ungariei? Cum a putut o echipă care se chinuise să se califice din grupe să bată România? Cum a ajuns echipa noastră din a treia favorită la aurul olimpic să lupte doar pentru locul 5? Una dintre handbalistele "tricolore" a dezvăluit care e adevărata atmosferă în cantonamentul "naţionalei" şi a enumerat umilinţele verbale pe care trebuie să le îndure.

- Cum s-a pierdut meciul cu Ungaria, o bătuserăţi mereu înainte de Olimpiadă?!
- Degeaba am cîştigat înainte, ne-au învins cînd a trebuit. Cum am pierdut? Simplu, nu am jucat nimic. Să se înţeleagă clar, jucătoarele sînt vinovate, dar antrenorii au contribuit din plin la evoluţia noastră. În momentele grele, după înfrîngeri, niciodată nu au ştiut să ne scoată din starea în care eram. Cît au fost victorii a fost bine, prima înfrîngere a dărîmat echipa. Şi nu numai acum, uitaţi-vă şi în Franţa, şi la Oltchim, unde domnul
Tadici a fost antrenor.

- Ce s-a întîmplat după meciul cu Norvegia, atunci a venit prima înfrîngere?
- Ca de fiecare dată, şedinţe interminabile, reproşuri, admonestări, înjurături. Cinci minute nu am avut liber de cînd am venit în China.

La "naţională" e dictatura Tadici!

- Dă nişte exemple, te rog, de reproşuri, înjurături!
- Nu toate pot fi reproduse, sînt prea umilitoare. Dar cum se simt fetele cînd le strigă meduze, handicapate, analfabete, nesimţite? În timpul meciurilor a strigat cît îl ţinea gura, noroc că spectatorii nu înţeleg ce spune el.

- Şi de ce aţi acceptat toate aceste jigniri? De ce nu v-aţi revoltat pînă acum?
- Pentru că ne-am dorit prea mult să facem rezultate, să cîştigăm o medalie la Olimpiadă. Am suferit însă degeaba, am închis ochii, ne-am astupat urechile ca să nu mai vedem şi să nu mai auzim mitocăniile lui. Acum suferinţa e şi mai mare. Durerea nu poate fi explicată.

- Dar nu aţi încercat să staţi de vorbă cu el, să-i spuneţi preşedintelui Gaţu?
- Am auzit că domnului Gaţu i-au spus nişte colege şi a promis că va discuta cu domnul Tadici, dar concret nu s-a văzut nimic. Oricît de civilizat i-ai vorbi tu, nu faci decît să intri în colimator şi să te jignească.

"Ieşi afară, obosito!"

- Dar meciurile le-aţi pregătit, aţi mai învins Ungaria, cunoşteaţi adversarul?
- Teoretic, ştiam orice mişcare a unguroaicelor. Am debutat însă prost şi apoi a început morişca schimbărilor. Anumite jucătoare, chiar dacă greşesc, sînt lăsate în teren. Celelalte, la prima aruncare pe lîngă, sînt aut. Intri în teren cu dorinţa de a arăta cît mai mult. Dar ce să demonstrezi într-o fază, două? Meciul cu Ungaria. Lecuşanu a intrat, a aruncat la poartă, a lovit bara. Replica. «Ieşi, mă obosito, afară, ai obosit stînd pe bancă!».

- În toate meciurile face la fel?
- Normal. Noi ne facem însă că nu-l ascultăm, că nu auzim, ne uităm în altă parte. Am vorbit între noi să strîngem rîndurile, să jucăm că pentru noi o facem, dar cu Ungaria nu s-a putut.

- De ce la înfrîngeri nu daţi declaraţii presei? Vi se interzice să vorbiţi?
- Acum nu ni s-a interzis, deşi el numeşte pe cine să vorbească. Sînt fete cărora li se şi spune ce să zică, să nu cumva să dea vreo declaraţie care să nu-i convină lui. Dar dacă apărem în presă, apoi tot în capul nostru se sparg toate. Ne ia apoi. «În ziar ştiţi să vorbiţi, dar la meciuri dormiţi pe teren».

- Dar voi între voi, fetele, cum vă înţelegeţi?
- Eu zic că bine. Toate am tras pentru victorii. Sigur că te deranjează cînd vezi că grupul lui de la Zalău e mai susţinut, dar şi pe ele le înjură, le jigneşte. S-au săturat şi ele de el.

"Nu avem timp nici să ne epilăm"

- Sînteţi obosite? A contat faptul că nu aţi avut deloc pauză?
- Normal că a contat. Cînd vezi toate echipele că merg la plimbare, că vizitează oraşul, că stau tolănite pe iarbă prin Satul Olimpic, cum ne simţim noi? Parcă am fi roboţi, doar meciuri, antrenamente, vizionări. De nimic nu mai avem timp. Ce vreţi să vă spun, că nu avem timp nici să ne epilăm, să avem şi noi grijă de noi, ca nişte femei?

- Cîte zile libere aţi avut în ultimul timp?
- Ooooo, se pot număra uşor de cînd sîntem în cantonament la "naţională" pentru Olimpiadă. La Moeciu, am avut două, să stăm, chipurile, cu soţii sau prietenii. Dar a doua zi ne-a spus că avem antrenament şi ne-a muncit ca pe nişte roabe. Şi tot el striga: «Am crezut că veniţi şi voi mai odihnite, dar sînteţi stoarse rău!»
Faci o pauză să te gîndeşti la alte întrebări. Vin însă alte acuzaţii.

- La masaj ştiţi cum ne pune? În funcţie de preferinţe. Cere cineva un masaj, imediat vine reproşul. "Ce, mă, vrei să-ţi masezi celulita şi aţa din fund?" Apoi vitaminele, de multe ori el le împarte. E şi doctor.

- Dar nici la alte competiţii nu vă lasă, să mergeţi să-i încurajaţi pe români pe unde participă?
- Ne-a tăiat-o din start şi ne-a spus. «Am venit aici să jucăm handbal, nu să ne plimbăm» Nu are nimeni curaj să-i ceară voie.

"I-am băgat bani destui în buzunar!"

- Cu banii cum e? Chiar a spus că împarte rentele în funcţie de minutele jucate?
- E obsedat cu banii. Tot timpul ne reproşează că noi cîştigăm bani, că ne-a băgat o grămadă de bani în buzunar. Dar ce, el munceşte pe nasturi? Eu cred că noi i-am băgat lui bani în buzunar. Da, ne-a spus cu rentele că primim bani în funcţie de minutele jucate. Dar cine l-a ascultat? Credeţi că vreo fată s-a gîndit la bani, pentru asta jucam noi? Ne-am gîndit să urcăm pe podium, vorbea o lume întreagă de noi şi intram în istorie. Acum însă...

- Care e atmosfera? Mai puteţi lua locul 5?
- Putem, dar mai contează ce loc luăm? Nu sîntem pe podium, la revedere! Am muncit degeaba. Şi acum, cînd ne vom duce acasă, vă daţi seama cum se vor uita oamenii la noi? Cîte speranţe îşi puseseră în noi...