Dinamo a fost învinsă în deplasare de Universitatea Craiova în etapa 7 din play-off-ul Superligii, scor 1-2. Oltenii au dat lovitura pe final grație golului marcat de Steven Nsimba dintr-un ofsaid evident, ignorat de brigada de arbitri.
La doar câteva după meci, Devis Epassy (33 de ani), portarul lui Dinamo, a postat o fotografie cu faza controversată pe contul personal de Instagram, însoțită de mesajul „No offside? This is a f***ing joke!” (Nu e ofsaid? Asta e o glumă nenorocită!). Imaginea postată de Epassy a fost redistribuită de Maxime Sivis.
Dinamoviștii au răbufnit în urma golului controversat marcat de Universitatea Craiova
Devis Epassy și Maxime Sivis și-au exprimat frustrarea după golul validat eronat în urma căruia Dinamo a pierdut în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 1-2.
Foto: Instagram Devis EpassyImediat după golul marcat, banca lui Dinamo, în frunte cu antrenorii Zeljko Kopic și Florentin Petre, a protestat vehement la adresa arbitrajului, iar Szabolcs Kovacs a arătat mai multe „galbene” în tabăra „câinilor”. Petre a fost trimis în tribune.
Fostul arbitru Marius Avram a analizat faza în direct la Digi Sport și este de părere că a fost o eroare gravă din partea arbitrului VAR, Cătălin Popa, care n-a analizat în întregime faza.
Ofsaid evident, golul trebuia anulat. De ce n-a făcut-o Cătălin Popa mi-e imposibil să explic. E clar că această fază nu a fost analizată, nici măcar n-a luat-o în calcul.Cătălin Popa este unul dintre cei mai buni arbitri VAR, are turnee internaționale, de aceea sunt surprins că nu a luat faza de la început. Se vede clar că Dinamo nu intră în controlul balonului, au două respingeri.
Este un ofsaid evident și care ar fi trebuit sancționat, deci golul trebuia anulat. De ce nu a făcut-o Cătălin, nu pot să-mi explic. Este clar că nu a analizat faza. Este un ofsaid pe care putem să-l vedem cu ochii liberi, nu trebuie să tragem linii.
- Marius Avram, fost arbitru
VIDEO. Golul marcat de Steven Nsimba, contestat vehement de Dinamo
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}