Victoria cu 2-0 împotriva Parmei, asigurată de golurile lui Thuram și Mkhitaryan, a pus capăt sezonului 2025-26 din Serie A: Inter este campioana Italiei cu trei etape înainte de final. Imediat după ultimul fluier, pe stadion a pornit fiesta pentru elevii lui Cristi Chivu. Petrecerea s-a mutat apoi în Piazza Duomo, unde fanii și jucătorii au sărbătorit până în zorii zilei.
Imediat după succesul obținut în fața a peste 75.000 de suporteri, sărbătoarea a izbucnit pe stadion, iar Milano s-a colorat în negru și albastru pentru a marca dominația echipei lui Cristi Chivu în anul celui de-al 21-lea Scudetto.
De la stadionul San Siro, petrecerea cu mii de fani s-a mutat la kilometrul zero al orașului, în Piazza Duomo, unde bucuria suporterilor a explodat, în timp ce stația de metrou de pe magistrala 1 a fost închisă, din rațiuni de securitate, având în vedere haosul general din zonă.
FOTO. Sărbătoare la Milano, după ce Inter a devenit campioană
Tot lângă Domul din Milano a ajuns puțin după miezul nopții și galeria de la Nord, care a pornit din Piazza Cairoli, descătușându-se în dreptul statuii Madonnina. Atmosfera, în noaptea titlului, a fost sufocantă, incendiară, cu scandări, fumigene și steaguri negre și albastre.
Între timp, jucătorii lui Inter, întâmpinați de un grup numeros de suporteri, s-au oprit la Sheraton Hotel San Siro, un hotel cunoscut ca fiind sediul obișnuit al negocierilor din perioada de mercato.
Ulterior, de pe Via Caldera, Federico Dimarco și Marcus Thuram au făcut un anunț pe Instagram: „Ne vedem în Piazza Duomo”. Aceasta a fost și destinația finală a marșului „nerazzurro”, de unde jucătorii, de la balcon, au sărbătorit alături de o piață arhiplină. În imaginile bucuriei, de pe rețelele de socializare, în prim-plan au fost căpitanul Lautaro Martinez , aclamat cu scandări speciale, dar și Federico Dimarco, Pio Esposito și Marcus Thuram.
S-a cântat minute în șir și s-a scandat, din nou într-un fundal cu foc de artificii, așa cum fusese și pe stadion, imediat după ultimul fluier.
Apoi, jucătorii, îmbrăcați în tricourile de campioni, s-au retras pentru a tăia un tort imens, ornat cu numărul 21. În tot acest timp, reprezentanții lui Inter au anunțat că petrecerea va continua la Milano și luni.
„Cei interesați, puteți merge la culcare. Petrecerea continuă mâine”, au scris cei de la Inter la ora 5:30 dimineața.
{{text}}