International   •   Campionate   •   INTER

Coincidență superbă cu Il Luce! Cine a fost primul om pe care Cristi Chivu l-a luat în brațe după fluierul final

+14 Foto
Cristi Chivu, după ce a luat titlul cu Inter, foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 04 mai 2026

Cristi Chivu (45 de ani) a cucerit duminică seara titlul în Italia, cu Inter, cu trei etape înainte de finalul sezonului, iar jucătorii lui au pornit fiesta pe gazon, imediat după ultimul fluier. Primul jucător care a sărit să îl îmbrățișeze pe tehnicianul român, înainte de a pătrunde pe teren, pentru a se bucura alături de restul colegilor, a fost turcul Hakan Calhanoglu (32 de ani).

Cu câteva secunde înainte ca arbitrul să fluiere finalul duelului de pe „Giuseppe Meazza”, jucătorii lui Inter porniseră sărbătoarea în zona băncilor de rezerve. La marginea terenului era și Cristi Chivu, care s-a descătușat imediat ce a auzit ultimul fluier al întâlnirii.

În toată nebunia de pe margine, cu jucătorii în extaz, dând buzna pe teren, primul care s-a oprit preț de câteva secunde pentru a merge să îl îmbrățișeze pe antrenorul lui a fost Calhanoglu. Cei doi au vorbit câteva secunde, apoi au mers să sărbătorească cu suporterii.

Fiind accidentat, mijlocașul turc n-a jucat duminică seară, în victoria 2-0 contra Parmei, dar a fost pe bancă, de unde a trăit cu sufletul la gură fiecare moment.


Îmbrățișarea lui Calhanoglu cu Chivu a amintit de momentul cu Lucescu de pe 26 martie, la Istanbul

Momentul din finalul partidei a amintit de îmbrățișarea pe care Hakan Calhanoglu i-a oferit-o regretatului Mircea Lucescu la finalul confruntării de pe 26 martie, de la Istanbul, din barajul pentru Cupa Mondială.

Turcia a câștigat atunci cu 1-0 și s-a calificat în finala barajului, dar Calhanoglu, în ciuda bucuriei generate de moment, nu l-a uitat pe Mircea Lucescu, omul care l-a lansat la naționala turcă. Hakan Calhanoglu a lucrat cu fostul selecționer al României în perioada în care antrenorul a pregătit naționala Turciei (2017-2019).


Îmbrățișarea lui Calhanoglu cu Chivu a amintit de momentul cu Lucescu de pe 27 martie, la Istanbul

Pentru Hakan Calhanoglu, antrenorii români au fost o adevărată binecuvântare. Cu Mircea Lucescu a colaborat foarte bine la naționala Turciei, iar alături de Cristi Chivu a câștigat acum titlul în Serie A.

Chivu este numărul unu. Tocmai datorită lui am devenit și mai mult o echipă, și mai mult o familie. De asemenea, datorită antrenorului Cristian Chivu, am fost cu toții mai uniți.



Chivu a fost primul care a avut încredere în mine, am încercat să dau totul pentru el și pentru echipă. E păcat de accidentările cu care m-am confruntat, putea fi cel mai bun sezon al meu, dar cred că mi-am adus contribuția. Am preferat să spun puțin în afara terenului și să demonstrez totul cu fapte în timpul meciurilor



- Hakan Calhanoglu, după ce Inter a devenit campioană

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.