În această dimineață, în sala Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, a avut loc un eveniment de omagiere a componenților Stelei '86, echipa care a reușit cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
Evenimentul a fost programat cu o zi înainte de împlinirea a 40 de ani de la acea uriașă performanță, la inițiativa președintelui Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, deputatul AUR Ciprian Paraschiv.
Parlamentarii AUR au „confiscat” sărbătoarea Stelei '86
A fost, de altfel, un prilej pentru AUR de a puncta la nivel de imagine. La întrunire au participat mai mulți parlamentari ai grupării, care au intrat în fotografiile de grup și au obținut autografele foștilor mari sportivi. Președintele partidului, George Simion, a și ținut un discurs.
„Vine discuția despre Steaua, cât valorează Steaua. Eu cred că aceste lucruri nu au preț. Pentru restul, așa cum zice reclama, există Mastercard. Vă mulțumim că ne-ați făcut mândri. Ceea ce a realizat poporul român prin dumneavoastră este unic și trebuie să fim conștienți de asta. Mulțumim că sunteți”, a spus politicianul aflat pe cai mari după ce marți a dat jos, împreună cu PSD, Guvernul Bolojan.
Gabi Balint a solicitat indemnizații de merit pentru toți componenții Stelei '86
De ocazie s-au folosit și componenții Stelei '86 pentru a-și spune oful. Fostul atacant Gabi Balint a luat cuvântul și a citit o scrisoare pe care el și foștii colegi au redactat-o înaintea evenimentului. Ei au solicitat ca toți componenții echipei de atunci să primească de la Stat indemnizații de merit, de care se bucură în prezent doar Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu și Mihail Majearu.
Răspunsul parlamentarilor? Deputatul Ciprian Paraschiv susține că va depune un proiect de lege în acest sens.
Totul s-a încheiat cu o sesiune de autografe: foștii mari fotbaliști au semnat sute de tricouri și mingi, ajunse la parlamentari și apropiații acestora.
Au participat la eveniment Stângaciu, Weissenbacher, Bumbescu, Belodedici, Balint, Tudorel Stoica, Anghel Iordănescu, Lăcătuș, Pițurcă, Iovan, Boloni, Majearu, Pistol, Radu II, Eduard Danilof (comandantul CSA Steaua), Vasile Iordache și Florentin Marinescu.
VIDEO | Gabi Balint a citit o scrisoare în Parlament: „Recunoașterea pentru această realizare nu este încă deplină”
Mulțumim pentru onoarea de a ne primi aici. Astăzi, la 40 de ani de la momentul în care o echipă românească scria istorie în Europa, ne aflăm aici cu recunoștință pentru invitația de a celebra împreună acea victorie. În 1986 nu am fost doar niște jucători pe teren, am fost o echipă, am fost bucuria și mândria unei țări întregi, trăite în același timp de milioane de români.
În acel moment, nu existau diferențe între noi, nume mari, importante sau mai puțin importante. Exista o singură echipă, un singur drum și o singură victorie. Astăzi, după 4 decenii, această victorie continuă să fie respectată și apreciată, dar simțim, în același timp, că această recunoaștere nu este încă deplină.
O parte dintre colegii noștri beneficiază deja de indemnizația de merit acordată de Statul român, un gest firesc pe care-l respectăm și salutăm. Pentru ceilalți, însă, deși parte a aceleiași performanțe, această recunoaștere nu a fost încă îndeplinită.
Înțelegem regulile și limitele existente, înțelegem că există proceduri, dar credem că sunt momente în care o performanță unică cere o decizie pe măsură, pentru că o victorie realizată împreună nu poate fi recunoscută doar pe jumătate. Nu cerem privilegii, tratament special; ne dorim doar ca această recunoaștere să fie dusă până la capăt, în mod firesc și drept.
Astăzi, în fața dumneavoastră, vă adresăm această rugăminte cu respect și cu încrederea că veți găsi soluția prin care această pagină importantă din istoria sportului românesc să fie închisă așa cum se cuvine. Am fost o echipă atunci, credem că este drept să fim tratați ca o echipă și astăzi. Mulțumim!
- Discursul lui Gabi Balint
VIDEO | Tudorel Stoica: „Acești băieți au dominat fotbalul european 4 ani”
A luat cuvântul și Tudorel Stoica:
Colegii mei au mai făcut o performanță extraordinară, au câștigat Supecupa Europei și o foarte mare performanță că am reușit să jucăm încă o semifinală și o finală de Cupa Campionilor. Acești băieți au dominat fotbalul european 4 ani.
Așa cum spuneați și dumneavoastră, să țineți cont că am fost o echipă care a câștigat Cupa Campionilor în Spania, împotriva Barcelonei. Sunt lucruri foarte, foarte importante.
UPDATE ora 10:45 | Sesiune de autografe pe versurile lui Gabi Balint
S-a trecut la o sesiune de autografe. Componenții Stelei '86 fuseseră deja avertizați, în glumă, că „o să aveți o zi grea, de semnat vreo 150 de mingi și de tricouri”.
În acest timp, pe fundal s-a auzit melodia creată de Gabi Balint cu ajutorul inteligenței artificiale, un clip care i-a impresionat profund pe foștii lui colegi lui de echipă:
„Au plâns când l-au văzut. Înseamnă că am ajuns unde am vrut”.
UPDATE ora 10:20 | A venit și Anghel Iordănescu
A sosit, cu ceva întârziere, și Anghel Iordănescu, precizând că a întârziat pentru că s-a rătăcit prin clădire. Fost parlamentar, antrenorul secund și jucătorul Stelei '86 a glumit că e obișnuit cu altă parte a clădirii, cea rezervată Senatului.
UPDATE ora 10:00 | Poză de grup: Steaua '86 și parlamentarii AUR
Mai toți steliștii așteptați, cu excepția lui Anghel Iordănescu, au venit deja și au făcut o poză de grup la care s-au lipit mai mulți parlamentari AUR. Deputata Lidia Vadim-Tudor s-a așezat în centru pentru fotografii.
UPDATE ora 09:45 | Senseiul Florentin Marinescu a sosit primul
Primul care a sosit a fost Sensei Florentin Marinescu, preparatorul fizic al echipei Stelei din acei ani, creditat de mulți dintre componenții acelei generații cu un mare merit în succesul ei.
Își va face apariția și Ștefan Iovan, care a absentat de la evenimentul organizat marți la Muzeul Fotbalului, deoarece a mers să fază analize.
{{text}}